Adi Mutu a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre aventura de la FC U Craiova, iar acesta a dezvăluit cu ce a rămas după perioada petrecută în Bănie.
„Briliantul” a preluat-o pe FC U Craiova pe 29 mai 2021 și a stat pe banca tehnică a oltenilor până pe 5 octombrie 2021, însă acesta nu regretă perioada petrecută la conducerea clubului deținut de Adrian Mititelu.
Adi Mutu a stat pe banca oltenilor în 12 meciuri, iar formația din Bănie a bifat trei victorii, trei remize și șase înfrângeri. Astfel, după aproape cinci luni petrecute la FC U Craiova și-a dat demisia.
Adi Mutu susține că nu regretă perioada petrecută la conducerea clubului din Bănie, dar este de părere că a avut parte de foarte mult ghinion. Mai mult, fostul internațional român speră ca oltenii să reușească să evite retrogradarea și îi sfătuiește pe aceștia să facă o curățenie generală în perioada de mercato din iarnă.
„Nu regret, a fost ceva foarte frumos pentru mine. Am luat o echipă de al început, am fost în cantonament, m-am simțit antrenor. A fost o experiență foarte frumoasă. Am avut și ghinion, nu e niciun fel de problemă. Sper să nu mai am pentru că eu am fost un norocos. Șansa nu mi-a surâs. Dacă aveam 5-6 puncte în plus, lucrurile stăteau diferit. Era vorba de rezultate… Eu cred că eram pe drumul cel bun. A fost o experiență utilă, mi-a plăcut mult și le urez multă baftă celor de la Craiova. Sper să evite retrogradarea.
Cu mine știu ce s-a întâmplat, dar nu știu ce s-a întâmplat cu Flavius Stoican. Nu dau liniște băieților schimbările astea. Condițiile sunt foarte bune, nu am avut probleme cu banii, am avut salariile la zi. Baza noua are cinci terenuri biliard, au condiții. Probabil că în iarnă vor face anumite schimbări de jucători pentru că unii au lăsat de dorit”, a spus Adi Mutu în cadrul emisiunii ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER