Adrian Mutu și-a dezvăluit planurile, după ce a devenit antrenor cu acte în regulă. Fostul mare atacant al României vrea să lase banca naționalei de tineret pentru a prelua o echipă de club. Spune că este însetat de trofee.
România a fost eliminată de la Campionatul European U21, din Ungaria și Slovenia, fără să piardă într-o grupă cu Olanda, Ungaria și Germania.
Imediat după turneul final, lui Adi Mutu i-a expirat contractul cu FRF, iar Briliantul spune că se gândește la un mandat pe banca unei echipe de club. Adi Mutu și Mirel Rădoi sunt doi dintre ultimii absolvenți ai cursurilor pentru Licența PRO.
„Scopul meu este acela de a câștiga trofee, am dorința de a antrena o echipă de club. Nu neg acest lucru și de aceea mi-am luat o pauză, ca să mă gândesc. Trec printr-un moment bun al carierei mele, sper să am oferte, să mă gândesc la ele pentru că vreau să iau o decizie bună.
Sper să găsesc un proiect care să mă stimuleze, dar și oameni care să mă susțină. Eu sunt dornic nu neaparat de trofee, pentru că sunt antrenori foarte buni care câștigă trofee și sunt antrenori excepționali care schimbă imaginea cluburilor și creează echipe și jucători”, a spus Adrian Mutu la Aleph News.
Adrian Mutu ar putea să părăsească România U21 în scurt timp! Fost secund al acestuia la reprezentativa de tineret, Nicolae Grigore a dezvăluit că Mutu vrea să pregătească o echipă de club.
„Cu Adrian Mutu am schimbat câteva mesaje zilele trecute, am vorbit chiar și pe parcursul Campionatului European. Am vorbit despre fotbal, discuții pe care le aveam și în trecut.
Am o relație frumoasă de când am fost secundul său la U21. Nu știu ce îmi va rezerva viitorul. Consider că e normal să vină oferte pentru Mutu, a salvat și Voluntari. Nu știu ce va face, pot să dau din casă și știu că își dorește să antreneze zi de zi”, a spus Nicolae Grigore, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER