Administratorul special al lui Dinamo a făcut anunțul. Unde va juca echipa antrenată de Ovidiu Burcă meciurile de acasă, din Liga 2: „Am promisiunea cabinetului domnului ministru”

Noul sezon de Liga 2 va începe pe data de 6 august, iar printre echipele care vor lua startul se numără și Dinamo, care a retrogradat pentru prima dată în divizia secundă.

Până acum, nu se știa unde vor evolua „câinii” în cadrul acestui sezon competiționar, dar Vlad Iacob, noul administrator special, a făcut într-un final anunțul.

Oficialul celor de la Dinamo a anunțat că echipa va evolua pe stadionul „Arcul de Triumf”, în meciurile de acasă.

Administratorul special al lui Dinamo a făcut anunțul. Unde vor juca „câinii” meciurile de acasă din Liga 2: „Am promisiunea cabinetului domnului ministru”

Noul administrator special al clubului Dinamo a spus că echipa va putea evolua pe stadionul „Arcul de Triumf”, promisiune pe care a primit-o de la cabinetului ministrului Eduard Novak, actualul ministru al Tineretului și Sportului.

Până acum, pe arena inaugurat în anul 2021, cu o capacitate de 8.200 de locuri, s-au disputat doar meciuri de rugby și de fotbal feminin.

„Am o promisiune informală de la cabinetul domnului ministru al Sportului că vom evolua pe Arcul de Triumf. Sper să reușim să formalizăm asta cât mai repede și să jucăm acolo primul meci acasă din noul sezon. Are o capacitate în jur de 8.500 de locuri, un stadion OK pentru Liga 2.

Experiența la meci pe Arcul de Triumf este fantastică. Am participat la meciul de rugby de pregătire dintre România și Italia și pot spune că stadionul este absolut superb, chiar dacă nu este foarte mare. Atmosfera va fi fantastică, tribunele sunt extrem de aproape de teren, iar experiența de vizionare a meciului va fi foarte, foarte bună.

Spun că media de spectatori va crește semnificativ. Există foarte mulți dinamoviști, am putut vedea asta la meciul de baraj cu U Cluj”, a declarat Vlad Iacob, potrivit gsp.ro.

Publicat: 28 07. 2022, 17:30
Actualizat: 28 07. 2022, 17:40