Adrian Bumbescu, nou atac devastator! După ce s-a certat cu Emeric Ienei, acum a sărit și la Helmuth Duckadam. „Nu trebuie să motiveze și el banii pe care îi primește de la Becali?”

Este fierbere mare în echipa care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în anul 1986. Steliștii se atacă între ei! Necruțător cu fundașii adverși, Adrian Bumbescu îl pune la punct pe „eroul de la Sevilla. Spune că fostul său coleg îi înțeapă pe cei de la CSA Steaua ca să-și justifice salariul pe care îl primește de la Gigi Becali.

Adrian Bumbescu „a băgat” multe alunecări dure, în perioada în care a jucat fotbal, numai că această dată ținta lui au fost cei din echipa care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în anul 1986, în finala de la Sevilla.

Prima oară s-a supărat pe Emeric Ienei după ce a aflat că antrenorul ar fi scris într-un raport că fundașul stelist nu a venit la lot pentru că era în stare de ebrietate. Povestea este din anul 1988.

„E un nesimțit! L-am calificat la Mondial, iar Cupa Campionilor a luat-o pe cârca noastră și a lui Halagian!”, a tunat „Colonelul”, la adresa lui Ienei.

Acum s-a luat și de eroul de la Sevilla și i-a reproșat că atacă CSA Steaua. Duckadam este directorul de imagine al formației FCSB, în timp ce Bumbescu susține formația finanțată cu bani de la „Clubul Sportiv al Armatei Steaua București.

„Eu nu am nimic cu Helmuth, chiar îl respect, dar nu trebuie să motiveze și el banii pe care îi primește de la Gigi Becali ? El nu trebuie să uite că ia pensie militară, a fost militar. Nu suntem certați, vorbim, dar trebuie să își motiveze și el cumva aparițiile la televizor, să dea în CSA Steaua ca să justifice banii pe care îi încasează de la club”, a declarat Adrian Bumbescu la Realitatea tv.

Helmuth Duckadam susține că FCSB poate juca pe stadionul din Ghencea

Duckadam a supărat foarte tare când a spus că FCSB are voie să joace pe noul stadion din Ghencea. Susține că noua arenă va fi greu de administrat dacă acolo nu se vor juca multe partide cu spectatori.

„Eu spun asta de doi ani de zile. Un stadion de o asemenea mărime trebuie administrat cu pricepere, pentru că altfel nu poți să faci față. Stadionul ăla (n.r Arena din Ghencea) va fi foarte greu de întreținut.

Național Arena cheltuie în jur de 5.000 de euro și în fiecare an acolo joacă și FCSB, și Dinamo, echipa națională, se mai fac și concerte și cu greu reușește să acopere cheltuielile.

Eu nu văd cum ar putea să-și acopere stadionul Ghencea cheltuielile. Și dacă ar juca FCSB și altcineva, și atunci ar fi o problemă cu banii de întreținere. Va fi greu. Este problema celor care administrează”, a spus Duckadam pentru AntenaSport.

Publicat: 25 05. 2020, 17:03