Octavian Popescu (19 ani) este considerat unul dintre cei mai promițători tineri jucători din Liga 1, dar foarte puțini oameni știu faptul că cel care i-a decis soarta este chiar rapidistul Adrian Iencsi.
Adrian Iencsi (47 de ani) este cel care l-a remarcat pe Octavian Popescu în perioada în care acesta juca pentru Regal București, iar el era antrenor la Rapid U19. Ulterior, Iencsi a ajuns la trupa din Bănnie și i-a cerut lui Mihai Rotaru să îl aducă la Universitatea Craiova U19 în iulie 2019, în schimbul sumei de 100.000 de euro.
Fostul antrenor și jucător de la Rapid susține că a garantat că Octavian Popescu o să explodeze pe viitor și chiar i-a făcut un referat tânărului fotbalist în vârstă de 19 ani.
Universitatea Craiova a ales să nu îl cumpere de la Regal București, iar fotbalistul a ajuns la FCSB, după ce Gigi Becali a plătit 200.000 de euro pentru transferul său. Acum, Adrian Iencsi este sigur că Octavian Popescu o să se impună la echipa națională a României, acolo unde a debutat în meciul amical cu Grecia, scor 0-1.
„L-am antrenat la echipa a doua a Craiovei. La Rapid, eu eram antrenor la U19 şi el juca la U17. Eu de acolo îl ştiu şi l-am luat la echipa U19 a Craiovei. Practic, a fost momentul de explozie, pentru că a progresat de la meci la meci, iar eu em crezut foarte mult.
Şi acum ţin legătura cu el, e un jucător extrem de talentat şi un copil bun, un băiat cuminte, care va avea un viitor frumos. Mă bucur că i-am dat şi lui această posibilitate să iasă, pentru că nimeni nu ştia de el. cum toţi vorbesc de Octavian Popescu. Dar a fost momentul lui. Şi nu că îmi pare rău, dar eu chiar le-am transmis celor de la Craiova şi în special domnului Rotaru.
Fiind prezent la un meci la Extensiv, l-am întrebat ‘ce faceţi cu Octavian Popescu?’ I-am spus să-l ia pentru că va fi jucător de echipă naţională. Eu ştiam că Octavian Popescu va face pasul la naţională. Eu am şi garantat pentru Octavian Popescu, pentru că fiecare jucător care venea trebuia să facă un scurt referat. Au venit doi jucători: Octavian Popescu şi Rareş Toader, ambii din 2002, iar eu am făcut referat pentru ei. Nimeni nu îi ştia.
Vorbim despre Octavian Popescu, care e deja o certitudine la FCSB şi cu siguranţă va deveni şi la naţională. Şi mai sunt mulţi tineri pe care poate nu îi ştie nimeni, prin sate, prin colţişoare. Important e să umbli”, a spus Adrian Iencsi, la Digi Sport Matinal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER