Adrian Mihalcea îi liniștește pe suporterii dinamoviști: „Cu licența e aproape rezolvată!”. Ce i-a transmis conducerea

Adrian Mihalcea îi liniștește pe suporterii dinamoviști: „Cu licența e aproape rezolvată!”. Ce i-a transmis conducerea
  • Publicat:

Adrian Mihalcea (43 de ani), noul antrenor de la Dinamo, susține că problemele legate de achitarea licenței, pentru sezonul viitor, sunt aproape rezolvate, astfel că se concentrează pe crearea strategiei pentru meciurile rămase, din această ediție de Liga 1.

Antrenorul „câinilor” este sigur că meciurile rămase din acest sezon se vor disputa și nu crede în ideea mutării campionatului în Turcia.

„Mi-aș dori să se termine pe teren sezonul și sunt ferm convins că se vor juca toate etapele și din campionat și din cupă. Nu cred că am putea să jucăm în Antalya. Sunt meciuri oficiale, Îmi e greu să cred că se poate realiza acest scenariu.

Știu că lucrurile cu licența sunt aproape rezolvate. Nu am emoții, îmi fac strategia pentru perioada aceea de pregătire, nu sunt probleme pentru licență. Când s-a pus problema licențierii a fost inclusă și cea de Europa, așa cred”, a declarat Mihalcea, la PRO X.

Ce spune Mihalcea despre venirea investitorilor spanioli

În urmă cu câteva zile un fond de investiții străin, condus de Herminio Mendez, și-a arătat intreresul de a o achiziționa pe Dinamo, însă Ionuț Negoiță nu a ajuns la un consens cu acesta, în urma negocierilor.

Venirea spaniolilor la Dinamo ar putea da peste cap organigrama clubului. Dacă fondul de inverstiții spaniol ar prelua formația din „Ștefan cel Mare”, atunci Ioan Andone ar fi pus președinte al echipei, iar pe bancă ar fi adus un antrenor străin.

Adrian Mihalcea susține că a vorbit cu Bogdan Balanescu, actualul președinte de la Dinamo, și a fost asigurat de acesta că postul său de antrenor nu este pus în pericol.

„Da, am văzut și eu știrea. Nu știu ce să spun, dacă este concretizată. Am vorbit ieri cu Bogdan Bălănescu și m-a asigurat că totul este ok. Am vorbit mai multe de ce se va întâmpla în perioada următoare la nivelul echipei. Nu îmi fac probleme, dacă se va schimba acționariatul și va aduce Dinamo din nou în lupta pentru campionat, nici nu mai contează poziția mea. Ne dorim toți binele lui Dinamo. Nu știu cum se va concretiza, nu am date în plus”, a adăugat Mihalcea.

A făcut primii pași in presă la vârsta de 15 ani, când a început să semneze articole pe volan.ro. Apoi a scris pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. Fiind pasionat și de fotbal, la vârsta de 17 ani a trecut „granița” spre ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×