Adrian Mihalcea, ironizat de un fost coleg din „Groapă”. E cel mai longeviv antrenor de la Dinamo. Cu siguranță mai rămâne o lună!”

Adrian Mihalcea, actualul antrenor al celor de la Dinamo București, e ironizat de Claudiu Drăgan, fostul său coechipier din ”Ștefan cel Mare”.

Adrian Mihalcea a semnat cu Dinamo pe 11 martie, dar abia vineri, 15 mai, a avut ocazia să îi pregătească pe jucătorii din ”Ștefan cel Mare” din cauza faptului că Liga 1 a fost oprită de pandemia de Covid-19.

Adrian Mihalcea a fost ironizat de un fost coechipier de la Dinamo

Tehnicianul român nu a debutat pe banca tehnică a celor de la Dinamo, lucru care l-a făcut pe Claudiu Drăgan, directorul de competiții de la UTA, una dintre echipele antrenate de Adrian Mihalcea, să îl ironizeze pe fostul jucător.

Adi Mihalcea e un antrenor foarte bun, l-am avut și noi la UTA. Trebuie să îl felicităm pe Mihalcea, e cel mai longeviv antrenor de la Dinamo din ultima perioadă. Cu siguranță mai rămâne încă o lună”, a spus Claudiu Drăgan, conform Digi Sport.

Dinamo a ratat calificarea în play-off-ul Ligii 1 pentru a treia oară consecutiv, iar partea secundă a campionatului a început-o cu două eșecuri. „Câinii” au fost învinși de Academica Clinceni și Poli Iași. Astfel, dinamoviștii sunt pe locul 4 în play-out, cu 17 puncte și îi desparte de primul loc, cel ocupat de Viitorul, 7 puncte.

Adrian Mihalcea a debutat în antrenorat în 2013

Adrian Mihalcea s-a retras din cariera de jucător profesionist în iulie 2013, iar apoi a antrenat echipe precum Unirea Slobozia (iulie 2013 – martie 2015), ACS Berceni (martie 2015 – iunie 2015), Dunărea Călărași (ianuarie 2016 – iunie 2017), UTA Arad (iunie 2017 – septembrie 2017), CS Mioveni (septembrie 2017). Acesta a mai fost antrenor secund la echipa națională a României între septembrie 2017 până în noiembrie 2019, iar pe banca tehnică a lui Dinamo a ajuns în martie 2020.

După ce Liga 1 va fi reluată, Dinamo București va primi vizita formației Chindia Târgoviște într-un meci din runda a 3-a din play-out.

Publicat: 16 05. 2020, 12:17