Tranșant despre arestarea lui Adrian Mititelu: „Nu știu unde e dreptatea! Dacă el era în libertate, Craiova promova sigur în Liga 1”. Mesajul lui Ioan Andone

Ioan Andone, fosta legendă dinamovistă acum președinte la FC Voluntari, a comentat recenta arestare a patronului Adrian Mititelu, de la FC Universitatea Craiova 1948.

Adrian Mititelu a fost arestat pentru evaziune fiscală, dar acesta nu este în acte patronul celor de la FC U Craiova, lider în clasamentul din Liga 2.

Conducătorul clubului din Bănie este fiul lui Adrian Mititelu – Adrian Mititelu junior – după ce tatăl său a vrut să evite orice probleme din cauza proceselor în care era implicat având ca obiect echipa olteană.

Totuși, Adrian Mititelu, care va sta la închisoare timp de trei ani, era de fapt cel care băga bani la echipă, bugetul pentru acest sezon fiind de un milion de euro.

Ioan Andone despre Adrian Mititelu: Pentru club, pentru Craiova, e o pierdere mare”

„Din ce am citit, Adrian Mititelu l-a lăsat pe fiul lui să se ocupe de afacere. Nu e același lucru, clar,  dar a fost lăsat cineva din familie… E vorba de încredere! Dacă ar fi fost el la timona echipei, era altceva.

Adrian Mititelu învățase fotbal, e de atâția ani în fenomen. Schimba și antrenorii, știa să pună și presiune pe jucători. Nu știu unde e dreptatea, nu e treaba mea, nu pot fi o instanță de judecată. Din păcate pentru club e o pierdere mare. Dacă el era în libertate, Craiova ar fi promovat sigur în Liga 1.

E un șoc pentru jucătorii Craiovei, fotbaliștii se gândesc că nu își mai iau banii. E dificil”, a declarat Ioan Andone la Metropola TV.

Altfel, fostul fundaș din anii 90 al echipei naționale a comentat și despre situația stadioanelor: Sunt făcute din bani publici, cică să nu vină FCSB să joace… Nu e normal! Sunt bani publici. Și eu ca FC Voluntari dacă vreau să joc pe Ghencea, o pot face! Plătesc și joc. Așa și cu stadionul Ion Oblemenco, orice echipă din Craiova poate juca acolo. E o mare inepție și o mare prostie! Nu e normal să joace o anumită echipă, trebuie să joace toți”.

Publicat: 07 11. 2020, 10:50
Actualizat: 07 11. 2020, 10:54