U Craiova 1948 a remizat cu Chindia Târgoviște, scor 0-0, în etapa a 5-a din Liga 1, iar Adrian Mititelu Jr. a ținut să le transmită un mesaj clar suporterilor echipei antrenate de Adrian Mutu.
Patronul formației din Bănie a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin care își exprimă susținerea pentru Adrian Mutu, antrenorul principal al celor de la U Craiova 1948.
Totodată, Adrian Mititelu Jr. a încercat să găsească și explicații pentru evoluția jucătorilor de la U Craiova 1948 la meciul cu Chindia Târgoviște, scor 0-0.
Astfel, fiul lui Adrian Mititelu a ținut să evidențieze faptul că oltenii au fost nevoiți să joace pe un gazon foarte dificil, că trupa antrenată de Emil Săndoi are valoare și a făcut referire și la absențele din lotul pregătit de Adi Mutu.
„Am întâlnit echipa care în sezonul trecut a terminat pe locul 7 și care a fost la un pas să intre in play-off. Chindia a rămas o echipă căreia este dificil să înscrii. Se “pune” pe două linii și joacă pe contraatac și se apară foarte bine. Pe contraatac este simplu să joci, însă să deții posesia mingii este mai greu.
Să nu uităm că suntem o echipă nou-promovată care în această vară a adus 12 jucători noi. Să nu uităm că astăzi am avut patru indisponibilități : Bauza, Diallo, Achim si Compagno. Sa nu uitam că am jucat la o temperatură de 35 de grade
Nu încercăm să ne găsim alibiuri, dar haideți să demonstrăm că noi, comunitatea suporterilor FC U Craiova 1948, nu facem nunți din victorii, dar nici înmormântări din egaluri și înfrângeri. Această echipă are nevoie și de înfrângeri, și de egaluri pentru a progresa, pentru a se căli și a juca fotbalul ofensiv pe care ni-l dorim cu toții.
Conducerea clubului acordă toată încrederea și tot sprijinul antrenorului Adrian Mutu și staffului său, în construirea acestei echipei, care vă promit că va deveni una din forțele campionatului!„, a scris Adrian Mititelu Jr, pe pagina sa de facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER