Adrian Mititelu, anunțul momentului: „Vom juca pe Ion Oblemenco!” FC U Craiova va împărți stadionul cu echipa lui Rotaru

adrian Mititelu

Craiova a învins în derby-ul cu Petrolul, 1-0, într-un meci din etapa a noua a Ligii 2. Golul a fost marcat de William Baeten, în minutul 12.

Oltenii au revenit pe locul 1 în Liga 2 după o zi, s-au distanța la șapte puncte de trupa ploieșteană și par de neoprit în drumul către Liga 1.

Adrian Mititelu, finanțatorul echipei oltene, a anunțat că FC U Craiova va juca în viitorul apropiat pe „Ion Oblemenco”, stadion pe care evoluează în prezent CS Universitatea Craiova, formația patronată de Mihai Rotaru.

„Petrolul e principala noastră contracandidată, o echipă foarte puternică. Azi, putea să bată oricine. Pot să revină foarte ușor în următoarele două – trei meciuri. Suntem patru – cinci echipe care ne batem acolo pe locurile de promovare. Avem un lot cu jucători cu experiență, cred că asta e secretul nostru. În iarnă, echipele se vor întări și mai mult, vom avea un playoff excelent. Cred că va fi o decizie istorică din Liga a 2-a. Dacă era și cu suporteri, cred că aveam parte de meciuri mai spectaculoase decât în Liga 1″, a spus Adrian Mititelu după meciul cu Petrolul.

Adrian Mititelu: „Așa ni s-a promis și așa e normal”

„În retur, am promisiunea că vom juca în retur pe Ion Oblemenco. Și meciurile din Cupă, din 16-îmi, vom putea juca acolo dacă vom fi trași să jucăm acasă. Playoff-ul, 99 la sută îl vom juca acolo. Așa ni s-a promis și așa e normal”, a completat patronul celor de la FC Universitatea Craiova.

Adrian Mititelu: „M-aș bucura de Mirel Rădoi”

Antrenorii pe care i-am contactat vor să vină să facă pregătire, să-și facă muncă așa cum vor. Nu vorbim de Rădoi. M-aș bucura de el! Dar e mult mai mare pentru ce suntem noi acum. Chiar dacă a jucat la Steaua, Rădoi e oltean, simpatizează fotbalul craiovean, ar fi binevenit! Dar asta pe termen mediu și lung!”, a încheiat Mititelu.

Publicat: 25 10. 2020, 21:08