Adrian Mititelu l-a demis pe Ștefan Stoica. Cine va conduce FC U Craiova
Ștefan Stoica (51 de ani) nu mai este, începând de duminică, antrenorul lui FC U Craiova, Adrian Mititelu făcându-i baajele după doar patru etape din noul sezon.
Înfrângerea cu FC Voluntari II, 0-2 pe teren propriu, nu a fost digerată prea ușor de omul de afaceri, care a luat o decizie extremă. Nemulțumit de modul în care se comportă formația sa, Mititelu a vrut un șoc la echipă, iar duminică seară a anunțat că Ștefan Stoica nu mai este antrenor principal, interimatul urmând să fie asigurat de Adrian Filip, cel care va fi ajutat de veteranul Mădălin Ciucă: „Urmează un meci extrem de important! Echipa are nevoie de susținere și energii pozitive! Pentru a promova e nevoie de UNITATE! Pentru meciul de la Turnu echipa va fi condusa de ANTRENORUL INTERIMAR Adrian Filip,secondat de Mădălin Ciuca!”, a scris omul de afaceri craiovean, pe facebook.
Iar mutarea vine cu o săptămână înaintea unui meci foarte important. Duminica viitoare, FC U Craiova joacă împotriva lui Turris Oltul Turnu Măgurele, echipa fiului lui Liviu Dragnea, cea cu care se va lupta, cel mai probabil, pentru promovarea în Liga 2. După patru etape, Turris are un avans de trei puncte.