Adrian Mititelu, lovitură grea pentru Mihai Rotaru: motivarea instanței nu îi interzice folosirea „FC U”! Documentul momentului în războiul Craiovelor | EXCLUSIV

Cine câștigă „războiul” financiar din Craiova: Mihai Rotaru sau Adrian Mititelu?

Răsturnare de situație în cazul folosirii mărcii Universitatea Craiova de către Adrian Mititelu. ProSport prezintă în exclusivitate documentele prin care a fost respinsă cererea clubului condus de către Pavel Badea.

După ce a apărut informația că lui Adrian Mititelu i-a fost interzis să mai folosească numele de Universitatea Craiova și însemnele clubului pe echipamentele de joc și pe alte produse, instanțele judecătorești vin cu o decizie în favoarea patronului echipei proaspăt promovate în Liga 2.

Documentul care îi permite lui Adrian Mititelu să folosească denumirea de FC Universitatea

În ceea ce privește semnul dat de reclamantă ca exemplu, FC Universitatea, tribunalul reține că nu este o aparență credibilă de încălcare a mărcilor înregistrate, în contextul în care în procedura sumară a ordonanței președințiale, tribunalul nu poate face decât un examen superficial al probelor. Astfel, FC aparent provine în cauză de la Fotbal Club, iar Univesitatea, fără a fi asociată cu Craiova, rămâne un semn fără distinctivitate”, se arată în document.

 

 

Adrian Mititelu a fost sigur de această decizie

După ce au apărut informațiile că nu va mai avea voie să folosească însemnele clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu a reacționat pe contul său de Facebook.

„Nu am pierdut niciun proces dimpotrivă am caștigat o primă bătălie în cadrul acestui proces !

În procesul în care ne judecăm cu Clubul Sportiv condus de Badea cu privire la folosirea mărcilor ce au legatură cu Universitatea Craiova, Clubul Sportiv de Drept Public condus de Badea a introdus o cerere de ordonanță președințială prin care a solicitat să suspende până la terminarea procesului dreptul nostru de a folosi următoarele – numele Universitatea Craiova
– numele FC UNIVERSITATEA CRAIOVA sau alte nume asociate
– sigla/emblema (leul) Instanța i-a admis numai primul capăt și anume acela de a nu mai folosi numele simplu de „Universitatea Craiova”.Pentru celelalte doua capete, acelea de a nu mai folosi numele FC UNIVERSITATEA CRAIOVA și sigla, instanța i-a respins cererea”, a scris Adrian Mititelu, în urmă cu câteva zile.

Publicat: 06 06. 2020, 10:29
Actualizat: 06 06. 2020, 14:04