Adrian Mititelu vrea să anuleze în instanță decizia Comisiei de Disciplină FRF și nu vrea să dea banii lui Dinamo București și i-a dat în judecată pe „câini” și pe cei de la FRF.
Adrian Mititelu nu vrea să achite cheltuielile pentru organizarea partidei din Cupa României celor de la Dinamo București. Finanțatorul celor de la FC U Craiova 1948 a deschis un nou proces, prin care contestă hotărârea Comisiei de Disciplină a FRF.
Adrian Mititelu, patronul celor de la FC U Craiova, a chemat în judecată Federația Română de Fotbal, dar și pe Dinamo București. Scopul procesului deschis de oficialul din Bănie este anularea deciziei Comisiei de Disciplină și Etică în legătură cu suma e care oltenii trebuie să o achite lui Dinamo București pentr organizarea partidei din Cupa României, care a avut loc pe 26 septembrie 2023, pe Arena Națională.
Adrian Mititelu a depus o plângere la Judecătoria Sectorului 2 din București, acuzând, conform surselor din anturajul său, că Dinamo ar fi supraevaluat costurile de organizare ale partidei disputate în urmă cu un an de zile. În prima fază, clubul bucureștean a apelat la Comisia de Disciplină și Etică a FRF, cerând clubului FC U Craiova să contribuie cu jumătate din cheltuielile organizatorice pentru meciul terminat la egalitate, 1-1, disputat pe 26 septembrie 2023, pe Arena Națională, în cadrul grupelor Cupei României.
Dinamo susține că, din punct de vedere financiar, a înregistrat pierderi în urma organizării acestui joc și, în baza regulamentului Cupei României, a solicitat ca FC U Craiova să împartă în mod egal costurile organizării. Această regulă se aplică doar meciurilor disputate într-o singură manșă.
Recent, președintele FRF, Răzvan Burleanu, l-a acuzat pe Adrian Mititelu că vrea să golească visteriile Federației Române de Fotbal, în baza unui proces vechi, care a fost câștigat deja de forul pe care îl conduce.
„Domnul Mititelu are un singur interes, de a pune mâna pe 100-200 de milioane euro în urma unui proces penal foarte vechi, de mai bine de 15 ani, în care a pierdut și încearcă se agațe. Acesta e singurul lui obiectiv”
Adrian Mititelu a venit o replică imediat, spunând că Burleanu îl acuză pe nedrept, deoarece el dorește să își facă dreptate, nu să ia banii federației: „Adrian Mititelu nu urmărește să pună mâna pe banii Federației, eu urmăresc să mi se facă dreptate. Adrian Mititelu este un investitor care a băgat zeci de milioane în fotbalul românesc, care a construit din banii lui cel puțin 10 terenuri de fotbal. Din banii familiei lui a întreținut o activitate fotbalistică la un nivel înalt, a plătit taxe și impozite statului. Eu împreună cu alții am făcut posibilă existența fotbalului românesc într-un moment foarte greu”, a spus Mititelu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER