Adrian Mititelu va putea scăpa de închisoare mult mai devreme de 3 ani. Când ar putea fi eliberat + cum a fost încadrată pedeapsa | SPECIAL
Adrian Mititelu a intrat joi la închisoare, după ce a primit o pedeapsă de trei ani, pentru evaziune fiscală în cazul transferului lui Mihai Costea la FCSB. Totuși, patronul lui FC U Craiova poate părăsi închisoarea mai devreme.
ProSport a stat de vorbă cu un expert juridic, acesta făcând lumină în cazul lui Adrian Mititelu. Transferul lui Mihai Costea de la Craiova la Steaua a fost unul cu cântec, asta pentru că lotul lui Mititelu se afla sub sechestrul Fiscului în momentul perfectării acestuia. Clubul avea debite uriașe către bugetul statului, iar patronul oltenilor nu ar fi avut dreptul să vândă niciun jucător. La acea vreme, SC Fotbal Club U Craiova SA avea datorii la stat în valoare totală de 9.906.095 de lei, bani pe care Fiscul încerca să-i obțină prin executare silită.
Cum Mititelu n-a împlinit vârsta de 60 de ani, el nu poate părăsi închisoarea după un an și jumătate, însă patronul FC U Craiova poate să scape de pedeapsă în 2022. În ceea ce privește echipa de fotbal, FC U Craiova a lansat deja un comunicat prin care informează că Adrian Mititelu Jr. este cel care se va ocupa de acum înainte de bunul mers al lucrurilor.
Adrian Mititelu poate părăsi închisoarea după doi ani
ProSport a analizat speța lui Adrian Mititelu și a încercat să afle cum poate ieși omul de afaceri mai devreme din închisoare, după ce a discutat cu un expert juridic.
Patronul lui FC U Craiova trebuie să execute cel puțin două treimi din durata pedepsei. Mititelu să încadrează la acest articol, pentru că el a primit mai puțin de zece ani de închisoare. Asta înseamnă că Mititelu poate să părăsească detenția după doi ani.
În plus, pentru a fi mai devreme liber, instanța trebuie să aibă convingerea că Adrian Mititelu s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.