Adrian Mititelu rămâne încrezător și speră ca meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe să fie rejucat.
Adrian Mititelu este sigur că cei din Comisie își vor schimba decizia, că meciul se va rejuca și susține că Sepsi beneficiază de un anumit sprijin din partea Federației și al arbitrilor.
Patronul grupării „alb-albastre” a trimis un semnal de alarmă pentru Răzvan Burleanu și a spus că Mircea Sandu a părăsit Federația Română de Fotbal tot după un scandal cu FC U Craiova 1948, iar liderul oltenilor crede că acesta a fost principalul motiv pentru care a primit șansa de a deveni președinte al FRF.
„Deși merităm pe deplin, ca în toată istoria noastră, ne lovim de ziduri, de bariere, în afara legilor, a regulamentelor. Acest club a fost blestemat să aibă probleme cu Federația. Dacă ar fi să înșir toate nedreptățile care i s-au făcut acestui club mi-ar trebui câteva ore.
E foarte greu. Lăsând la o parte că Sepsi beneficiază de un sprijin și a devenit un fel de Flacăra Moreni a zilelor noastre, rămâne o echipă puternică. Avem șanse, dar va fi foarte greu. Sepsi are la Farul, dar nu înseamnă că e un meci pierdut. Dacă arbitrajul va fi în nota obișnuită, adică indiferent ce fac, să le dea gol valabil când mingea iese jumătate de metru în afara terenului, ba penalty inexistent.
Din păcate, nu am putut să culeg și eu strugurii. După ce că în 2011 mi-a luat 40 de jucători, mi-a distrus clubul, m-a desființat pe urma unui abuz, pe care l-a recunoscut și Burleanu, să vii să îmi iei meritul sportiv de a intra în play-off pe o aberație numai pentru a satisface anumite pretenții nu se face. Craiova este ultimul club din România căreia să îi faci lucrul ăsta.
Să nu uite că Mircea Sandu a părăsit postul ăsta din cauza scandalului cu U Craiova 1948. El a obținut postul datorită Craiovei. Dacă nu se întâmpla acea nenorocire, Mircea Sandu era și acum președintele Federației.
Burleanu nu poate să intre în istorie cu o astfel de decizie. Sepsi ne poate bate pe teren, dar frustrarea pe termen lung va fi uriașă. Eu cred că noi merităm să fim în play-off. Fotbalul are nevoie de U Craiova 1948 în play-off. Putem anima competiția, putem face spectacol. Dacă Sepsi merge în play-off cu cele trei puncte făcute cadou de Federație va fi o mare dezamăgire. Sepsi va fi o echipă urâtă în România, iar FRF va fi foarte hulită”, a declarat Adrian Mititelu
După ce echipa lui a câștigat contra lui Hermannstadt, Cosmin Matei, fotbalistul celor de la Sepsi, l-a ironizat pe Adrian Mititelu.
„Nu cred că se rejoacă meciul pentru că nu are de ce să se rejoace. Pe PlayStation dacă vor să îl joace. Decizia, după părerea mea, e finală şi cine greşeşte trebuie să plătească!”
Oricum astea că dacă joacă cu noi ne bat… Îi respectăm, sunt o echipă bună, dar şi noi suntem o echipa bună şi consider că putem face faţă cu brio. Avem un final cu echipe puternice, dar în momente de genul acesta se vede unde te afli şi este un test puternic pentru fiecare jucător!”, a spus Cosmin Matei.
Adrian Mititelu, patronul grupării din Bănie, a explicat că regulamentul nu prevede ca meciul să fie suspendat în cazul în care suporterii aflați pe stadion scandează lozinci xenofobe.
„Eu refuz să cred că președintele Comisiei de Apel se poate compromite. Întreruperea meciului nu este prevăzută în regulament pentru scandări xenofobe. Noi nu avem nicio vină. Noi nu puteam face nimic. Domnul Dioszegi putea să spună ca cei de la Craiova să fie evacuați. Noi nu aveam nicio obligație, nicio răspundere. Cum pot să răspund eu pentru ce fac niște oameni. Cum să răspund eu pentru faptele altora. Este o aberație.
Asta arată ceva, că în România și-au propus ca în play-off să fie o echipă în care să fie și minoritatea maghiară. La fel ca în Parlament. Poate afacerile pe care le învârt apropiații premierului maghiar să aibă legătură și cu interesul ca această echipă să fie promovată în fotbalul din România.
Jucăm frumos. Am jucat frumos și în tur, dar acum avem și rezultate. De-a lungul activității mele fotbalistice, nimeni nu poate să conteste că echipele mele au jucat fotbal. Am lansat jucători care au însemnat ceva pentru fotbalul nostru”, a mai spus Mititelu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER