Adrian Motoacă, fost medic la Dinamo, a vorbit despre situația lui Magaye Gueye, atacantul în vârstă de 30 de ani al „câinilor”, prins dopat cu cocaină.
În cursul zilei de marți, s-a aflat că Dinamo a primit notificare din partea Agenției Naționale Anti Doping, cum că în urma testului efectuat de către Magaye Gueye după meciul cu FCSB din Cupa României, scor 1-0, i-au fost descoperite în organism urme de cocaină.
Adrian Motoacă a explicat că nu se pune problema, ca în alte cazuri de dopaj, să fie vorba despre o greșeală de procedură, despre o dezinformare cu privire la substanțele interzise sau despre vreo vină a staff-ului medical de la Dinamo. În acest context, spune medicul, Magaye Gueye a folosit cocaina pe post de „drog recreativ”.
„Se pare că acest caz nefericit vine într-un moment foarte bun al programului DDB și al eforturilor pe care suporterii le fac pentru a ține clubul în viață, chiar dacă știm cu toții actuala situație a clubului Dinamo. Sincer, este ultimul lucru la care m-aș fi gândit că ar putea pune imaginea clubului într-o lumina nefastă, deși, sincer, în cazurile de dopaj cu droguri de risc nu sunt atribuite nutriției eronate, vitaminizării greșite sau medicației suplinitoare de efort de care un medic de club este responsabil, cu atât mai mult staff-ul sau clubul propriu zis. Este un caz solitar, nu de grup, deci individul, ca entitate sportivă, este singurul vinovat în cazul de față.
Stimulanții care cresc vigilența, reduc oboseala sau activează sistemul cardiovascular pot include medicamente precum efedrina disponibilă în multe medicamente fără prescripție medicală si interzise în tratamentul afecțiunilor sportivilor. Altele, cum ar fi amfetaminele, cocaina și medicamentele halucinogene, disponibile pe bază de rețetă sau ilegal, pot modifica starea de spirit. Un total de 62 de stimulente (61 de entități chimice) sunt enumerate în Lista WADA, interzise în competiție. Sportivii pot avea stimulente în corpul lor din unul dintre cele trei motive principale: consumul inadecvat într-un medicament adecvat; consum deliberat pentru abuz în calitate de drog recreativ și consum deliberat pentru a spori performanța. În cazul nostru, din ceea ce îmi dau seama, Magaye cel mai probabil l-a folosit ca drog recreativ”, a spus Adrian Motoacă, potrivit GSP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER