Adrian Mutu, dorit de Parma încă de când juca pentru Dinamo! Cum a ajuns „Briliantul” la Inter Milano: „Giovanni le-a zis că o să coste 5 milioane de euro!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Adrian Mutu ar fi putut ajunge de la Dinamo direct la Parma, unde a jucat între 2002 și 2003, dar în cele din urmă Inter Milano a reprezentat prima sa experiență în afara granițelor.

Invitat în studioul ProSport LIVE, Cristi Borcea a povestit cum au decurs negocierile pentru transferul lui Adrian Mutu, cel mai talentat tânăr fotbalist român la acel moment. Fostul finanțator dinamovist Cristi Borcea susține că Parma și l-a dorit foarte mult pe jucătorul ofensiv, dar acesta a ajuns la Inter Milano, care a plătit peste două milioane de euro în schimbul său.

Impresarul Giovanni Becali i-a strâns cu ușa pe italieni, cărora le-a transmis să achite imediat clauza de reziliere pentru că astfel riscă să scoată mai mult decât dublu din buzunar pentru serviciile sale.

Adrian Mutu, dorit de Parma încă de când juca la Dinamo, a ajuns la Inter Milano

Atacantul Adrian Mutu a ajuns în 1999 la Inter Milano, după ce a fost dorit și de AC Parma, tricou al cărui club l-a îmbrăcat în cele din urmă după încă trei ani. Gruparea de pe „Giuseppe Meazza” l-a acontat imediat pe român, în contextul în care acesta avea clauză de reziliere și s-ar fi putut transfera oricând la alt club.

În momentul în care l-am luat avea o clauză de 2 milioane de dolari. Putea să îl ia și Steaua dacă se înțelegea cu jucătorul. El dăduse vreo 14 goluri după 10 meciuri. Giovanni a zis că nu îl mai ia nimeni după ce a dat 3 goluri la Bacău. La transferul lui la Inter ne-au dat 2.100.000 de euro. Mai erau și cei de la Parma pe fir. Giovanni le-a zis celor de la Inter că jucătorul o să coste 5 milioane de euro dacă nu va da banii pe loc. Asta a fost discuția. Ca să poată să intre în discuții cu el trebuia ca el să achite clauza. Noi așa am preluat clauza de la FC Argeș”, a explicat Cristi Borcea în cadrul ProSport LIVE.

 

Publicat: 26 08. 2021, 21:40
Actualizat: 27 08. 2021, 21:12