Adrian Mutu reinventează fotbalul. Declarația serii vine de la antrenorul Rapidului: „Dacă nu ar fi marcat Mioveni, am fi bătut cu 2-0” 🙄

Adrian Mutu reactioneaza in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si Sepsi OSK Sfantu Gheorghe, contand pentru Play out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Rapid-Giulesti din Bucuresti, sambata 23 aprilie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Rapid a pierdut împotriva celor de la CS Mioveni, scor 2-3, meciul din cadrul ultimei etape a play-out-ului Ligii 1.

Din cauza acestui eșec, giuleștenii au ratat pentru moment șansa de a se califica pentru barajul de Conference League, după ce Sepsi Sf. Gheorghe și FC Botoșani au reușit să câștige în această etapă. Totuși, trupa lui Adi Mutu ar putea merge la barajul pentru cupele europene, dacă Sepsi va câștiga Cupa României, joi seară, împotriva celor de la FC Voluntari.

La finalul partidei, Adrian Mutu a părut devastat de rezultatul partidei și a oferit declarația serii după acest eșec surprinzător.

Adrian Mutu: „Dacă nu ar fi marcat Mioveni, am fi bătut cu 2-0”

Tehnicianul Rapidului acuză trupa antrenată de Alexandru Pelici că a făcut anti-fotbal, iar echipa sa ar fi meritat din plin victoria.

Adrian Mutu a vorbit și despre sezonul viitor și a declarat că își dorește mai mulți jucători cu mentalitate la echipa pe care o antrenează.

„Îmi doream să câștigăm play-out-ul, ce se întâmplă e noaptea minții. Nici n-am apucat să respir că am luat gol imediat. E o atitudine prin care nu putem să intrăm în Europa.

Au avut doar 3 șuturi pe poartă și au dat trei goluri. O echipă care vrea să joace în Europa nu poate să joace așa. Le cer scuze suporterilor care au venit aici, am jucat ca și cum am fi fost pe Giulești.

De când sunt în fotbal nu am văzut și nu am pățit așa ceva, este neplăcut. Aceste goluri rapide mă fac să gândesc că nu avem o atitudine corectă. Vom face o analiză și vom vedea cu cine vom continua la Rapid. Una e când joci fără presiune, când ai presiunea rezultatului eșuezi, nu sunt de acord cu acest lucru.

Vreau să duc Rapidul în play-off, vreau jucători cu mentalitate. Am jucat cu o echipa care a făcut anti-fotbal, totuși nu e problema mea. Dacă nu ar fi marcat ei am fi bătut cu 2-0. Nu ne-au dominat vreo secundă, când treceau de jumătatea noastră era sărbătoare.

FC U își dă viața cu noi și azi ia cinci de la Sepsi”, a declarat Adrian Mutu la finalul partidei.

Publicat: 16 05. 2022, 23:22
Actualizat: 16 05. 2022, 23:28