Adrian Păun a pariat pe Cătălin Itu înaintea partidei de la Voluntari: „I-am spus că va marca!”
CFR a câștigat și cu Voluntari, scor 1-0, iar Adrian Păun, om de bază în Europa League, a pariat pe tânărul Cătălin Itu înaintea meciului de duminică.
Itu a adus victoria clujenilor cu Voluntari, iar Adrian Păun i-a transmis acestuia că va marca pentru CFR.
După succesul de duminică, CFR este la trei puncte de Craiova.
Adrian Păun a pariat pe Itu cu Voluntari: „I-am spus că va marca!”
„Știam că vom întâlni o echipă organizată, puternică. A doua repriză în totalitate a noastră, a venit și golul. Dimineața am avut un antrenament cu faze fixe. I-am spus să nu fie supărat, i-am spus că va marca. Nu știu situația lui Cestor, sper să fie bine, avem nevoie de el în continuare”, a spus Adrian Păun, după victoria de la Craiova.
CFR s-a apropiat la doar trei puncte de Craiova, după ce oltenii au fost învinși de Clinceni, scor 0-1.
„Am văzut meciul celor de la Craiova, am rămas puțin surprinși. Ne bucurăm că ne apropiem de trei puncte de ei, trebuie să stăm sus, acolo unde ne este locul. Avem un lot valoros, suntem mulți jucători, azi s-a schimbat aproape toată echipa. Jucătorii care intră știu ce au de făcut, știm de anul trecut ce ne așteaptă. Până acum, cred că ne-a ieșit”, a mai afirmat mijlocașul din Gruia.
După victoria de la Sofia, scor 2-0, CFR se pregătește acum de duelul cu Young Boys Berna, iar Adrian Păun este impresionat de felul în care joacă experimentatul Ciprian Deac: „Nu ne mulțumim cu puțin niciodată. Trebuie să rămânem uniți meci de meci. Ciprian este un exemplu pentru toată lumea, la cum se antrenează și joacă, merită toate laudele. Va fi foarte greu cu Young Boys, se poate întâmpla orice. Sper să câștigăm, sau să facem egal, în Europa orice punct contează”.
CFR este lider în grupele Europa League, după prima etapă. Young Boys a pierdut joi cu AS Roma, scor 1-2.