Adrian Petre, noua achiziție a roș-albaștrilor, a fost prezent astăzi în conferința de presă premergătoare partidei FCSB – Chindia, în ultima etapă a campionatului regulat al Ligii 1. Atacantul laudă condițiile de antrenament de la baza din Berceni și speră ca la meciul de mâine să fie titular.
Totodată, internaționalul de tineret declară că se cunoaște cu antrenorul Bogdan Vintilă din perioada în care actualul antrenor al roș-albaștrilor activat la România U17.
„Totul e ca la carte aici, avem parte de niște condiții foarte bune. Aștept cu nerăbdare primul meci și suntem foarte pregătiți pentru această partidă. Sunt gata să debutez și sper să fiu titular mâine. Contează să câștigăm pentru play-off. Pentru cariera mea, nu reprezintă un pas în spate. Am plecat de la o echipă medie din campionatul Danemarcei și am ajuns la una dintre cele mai bune formații din România, care se bate la titlu.
Nu ne axăm foarte mult pe presiunea care vine din partea patronului. Dacă nu o să-i dau motive, nu o să aibă de ce să mă critice. Pe Bogdan Vintilă îl cunosc de la România U17, am mai lucrat cu dânsul. E un antrenor care știe să țină grupul unit și sunt bucuros să-l întâlnesc și aici.
Sigur, putem câștiga titlul. Dacă plecăm cu gândul să câștigăm titlul, atunci putem. Cred că suntem pregătiți și avem șanse foarte mari. Cu Chindia este un meci mai puțin încărcat pentru suporteri decât cel cu Dinamo, deci probaibl o să fie o asistență mai redusă”, a spus Adrian Petre la prima sa conferință la noul club.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER