Adrian Petre știe meniul pe o săptămână. Este afișat pe frigiderul din bucătărie de iubita lui. Bianca Tirsin are grijă să-i gătească doar bucate gustoase și sănătoase.
Adrian Petre și iubita lui s-au întors la București, de la Arad, în așteptarea antrenamentelor cu FCSB. Până atunci se pregătesc de zor în „Delta dintre blocuri”, din zona Văcărești, iar exercițiile ajung pe canalul de YouTube al frumoasei domnișoare. Asta când nu-i oprește poliția, așa cum s-a întâmplat acum câteva zile.
Bianca Tirsin își răsfață iubitul cu mâncăruri sănătoase. Fotbalistul știe meniul pe toată săptămâna și nu are cum să-l uite pentru că este afișat pe frigiderul din bucătărie. Se găsesc acolo omletă cu spanac, vrăbioară de vită cu sos de ciuperci sau pește la cuptor, plus câteva porții zdravene de legume și fructe.
„Nu e nimic sofisticat. Totul este făcut în casă, cu ingrediente bio din grădină și puțin răsfăț. Totul cu multă dragoste! Meniul îl schimb săptămânal”, a spus Bianca pentru GSP.
Adrian Petre are meniu și la FCSB. Acolo la loc de cinste sunt produsele aduse de Gigi Becali: carne, vin și fructe. Lista cu mâncărurile pe care le primesc fotbaliștii în cantonament a ajuns și pe internet. Așa s-a văzut că jucătorii mănâncă în fiecare zi „brânză de la patron”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER