Adrian Petre, sfătuit de un fost campion al „roș-albaștrilor” să se transfere urgent de la FCSB . „Dacă patronul pune ochii pe un jucător, el trebuie să plece”

Adrian Petre in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si FCSB, contand pentru turul semifinalei Cupei Romaniei, disputat fara spectatori pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, joi 25 iunie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Adrian Petre ar putea să plece de la FCSB după mai puțin de șase luni. Patronul Gigi Becali îl critică constant și a devenit o obișnuință, ca indiferent de antrenor, fotbalistul să fie înlocuit la pauză. Valeriu Răchită îl sfătuiește să-și găsească altă echipă și îl avertizează că dacă rămâne la formația roș-albastră nu va avea deloc viață ușoară.

Adrian Petre a înscris doar două goluri la FCSB. Unul în campionat și altul în Cupa României. De când s-a transferat la formația din România a jucat o singură dată 90 de minute, cu Dinamo în Cupa României.

Au trecut de atunci șase partide, iar în ultimele trei a rămas pe teren fix o repriză. Dumitru Dragomir i-a transmis că ar fi mai indicat să plece. La fel îl sfătuiește și Vivi Răchită, fotbalist care a câștigat trei campionate cu formația din „Ghencea”.

„E nevoie de un caracter puternic că să treci peste declaraţiile şi ieşirile în media ale patronului. La FCSB e un vestiar greu. Adi Petre este un atacant bun, peste media din Liga 1 şi, dacă i se dădeau mai multe minute, ca să aibă încredere în el, putea ieşi un atacant foarte bun. El are fizic bun, e inteligent, a jucat bine în Danemarca, dar aşa e la FCSB. Dacă patronul pune ochii pe un jucător, el trebuie să plece…

Adi Petre ar face bine să caute alt mediu în care să se dezvolte. El va gasi un club la care sa joace”, a declarat Valeriu Răchită la PRO X.

Gigi Becali îl critică mereu pe Adrian Petre

Adrian Petre a părăsit în lacrimi terenul la meciul cu Gaz Metan. „De ce mă scoateți mereu?” a fost întrebarea care i s-a citit pe buze. Toni Petrea a explicat că nu a vrut s-l forțeze ca să riște o accidentare. Gigi Becali și-a contrazis noul antrenor.

„Nu mă mai intrebați de Adi Petre pentru că nu am timp să stau să tot dau explicații unuia şi altuia în perioada asta. V-am spus că după finala Cupei vreau un pic de linişte sufletească. Să comenteze fiecare ce vrea de Petre, dar dacă el a fost scos de pe teren după primele 45 de minute, atunci înseamnă cu nu a jucat bine.

Care este problema lui? Nu l-am adus la echipă să dea gol din 11 metri. Din sezonul următor am zis că schimb foaia cu toți jucătorii, nu contează numele, iar disciplina o să fie cuvântul de ordine”, a spus Gigi Becali pentru ProSport.

FCSB poate chiar avea probleme din cauza transferului lui Adrian Petre. Nu a plătit 500.000 de euro, iar danezii de la Esbjerg s-au adresat instanței. Dacă pierde acest proces, clubul poate primi interdicție la transferuri.

Publicat: 28 07. 2020, 20:05
Actualizat: 29 07. 2020, 02:06