Adrian Porumboiu dă de pământ cu Sebastian Colțescu, arbitrul delegat de CCA la meciul Gaz Metan Mediaș – FCSB, scor 2-3.
Sebastian Colțescu a acordat un penalty controversat pe finalul partidei Gaz Metan – FCSB scor 2-3, iar gazdele au obținut victoria în urma greșelilor centralului delegat de CCA,
Adrian Porumboiu, fost mare arbitru din România și patron la FC Vaslui, a lansat o serie de acuze grave la adresa lui Sebastian Colțescu în cadrul emisiunii ProSport LIVE.
„Eu de 17 ani tot spun de Colțescu că nu are ce căuta în arbitraj. Mă rog… Câinele latră, carabana trece. E greu de explicat pentru că nu e prima data când are acest comportament. Nu are nicio legătură cu arbitrajul, dar i se permite, rezolvă treburile omul. Cine spune că e talentat? Nu trebuie să luați ca fiind valabil ce zice Crăciunescu. Greșește profund în privința lui Colțescu. Cred că conflictele mele cu Crăciunescu au pornit de la arbitrajul lui Colțescu.
Nu a fost, nu este și nici nu are cum să fie un arbitru acest Colțescu. În condiții normale, după atâtea arbitraje prestate de Colțescu, Burleanu și Vassaras trebuie să îl zboare cât mai departe de fotbal. Așa trebuie să fie campionatele… Nu sunt nenorociri unde nu e Colțescu. Nu ai cum! Oricât ai lua faza aceea… dar mi-a plăcut faza lui Meme… Că dacă îl atinge e penalty, dar nu-l atinge. E simpatic.
Dacă luați meciurile din ultimii 17 ani, cred că în 14 ani a măcelărit toate meciurile. La începutul campionatului era angajat de câte o echipă… A trecut din pat în pat. Dacă nu îi spune nimeni nimic. Îi merge! Veselia e în floare la CCA și nesimțirea e și mai mare. Ca președinte al FRF să nu ai nicio reacție…
Până apare VAR-ul… e nevoie în fotbalul românesc de Colțescu, să puneți ghilimele. Nu e primul meci deturnat de Colțescu. Pe ăsta îl încadrez ca un atac terorist împotriva arbitrajului. Nu era o fază grea. Se vede clar că acel copil a călcat greșit. O eroare impardonabilă a arbitrului. Nu e nicio noutate”, a spus Adrian Porumboiu pentru ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER