Adrian Porumboiu, declarație dură în privința războiului FRF-LPF: „Sunt structuri de tip mafiot!”

Adrian Porumboiu dă de pământ cu arbitrul Cătălin Găman, după partida CFR Cluj - Gaz Metan
Vezi galeria foto - 4 poze

Adrian Porumboiu, fost arbitru FIFA, a vorbit despre scandalul momentului dintre FRF și LPF, cu privirea la implementarea sistemului de arbitraj video, în fotbalul românesc.

Atât cei de la LPF, cât și cei de la FRF, se acuză reciproc de interese ascunse, în privința aducerii VAR-ului în România.

Potrivit spuselor lui Mihai Rotaru, o sedință a reprezentanților tuturor cluburilor, din Liga 1, va avea loc joi, în cadrul căreia se va discuta despre aducerea VAR-ului, în fotbalul românesc.

Adrian Porumboiu, declarație dură în privința războiului FRF-LPF

Fostul arbitru susține că este inadmisibil faptul că, până acum, nu a fost implementat sistemul de arbitraj video, în Liga 1. Acesta a vorbit în teremeni duri despre Federația Română de Fotbal, pe care o consideră principala vinovată pentru absența VAR-ului din fotbalul românesc.

„Eu sper că, dacă s-a trezit acum, nu mai doarme, trebuie înțeles că a avut acea problemă. Liga a avut o poziție bună, ca ei să plătească aparatura, iar FRF să se ocupe de instruirea arbitrilor.

Așa trebuie să se procedeze în orice colț din lumea asta. Federația spune că este indepedentă, dar lista arbitrilor este făcută de ei. Este normal să se ocupe de activitatea arbitrilor, din moment ce ei decid care sunt promovați și care retrogradați.

Nu poți să spui că nu te interesează, dar să te declari mulțumit de sancțiunile care se dau. Eu luam două campionate, în trecut, dacă aveam VAR-ul. Sunt structuri de tip mafiot, dacă vor un fotbal sănatos, aceste greșeli ale arbitrilor pot fi reparate și asta face VAR-ul.

Nu pot să accept niciodată de ce nu se poate materializa acest obiectiv, nu se vrea. Toată treaba asta stă în mâinile Ligii, acolo ar trebui să se ia deciziile majore. Amestecul Federației mi se pare deplasat, sunt un fel de Gică contra, ar trebui să se termine această sfadă odată”, a declarat Adrian Porumboiu, pentru Realitatea Sportivă.

Publicat: 03 03. 2021, 17:40
Actualizat: 03 03. 2021, 17:42