Adrian Porumboiu: „Șumudică a greșit față de Mititelu. La mine el era doar cu gura, cu viața de cartier, iar Edi Iordănescu îi făcea tactica!” | EXCLUSIV
Adrian Porumboiu a spus pentru ProSport că Adrian Mititelu i-a oferit lui Marius Șumudică un contract care poate fi acordat în Superliga doar de alte trei cluburi puternice.
Adrian Porumboiu: „Șumudică a greșit față de Mititelu. La mine el era doar cu gura, cu viața de cartier, iar Edi Iordănescu îi făcea tactica!”
Adrian Porumboiu a urmărit de la distanță dialogul dintre Marius Șumudică și familia Mititelu și este de părere că antrenorul de 52 de ani ar fi trebuit să aibă respect față de Adrian Mititelu senior, dar și față de fiul acestuia, Adrian Mititelu jr.
Totodată, fostul patron al celor de la Vaslui este de părere că CV-ul lui Marius Șumudică nu s-a mai îmbunătățit absolut deloc în ultimii șapte ani, iar fostul atacant al Rapidului trebuie să se axeze mai mult pe activitatea sa profesională nu pe scandal și circ media.
Porumboiu îl invită pe Marius Șumudică să își facă o echipă de fotbal și să vadă atunci cum este să negociezi și să oferi contacte de zeci și sute de mii de euro.
„Mititelu îi acceptase deja staff-ul lui Șumudică pe cumetrie!”
Adrian Porumboiu a spus pentru ProSport că Adrian Mititelu îi oferise un contract foarte bun lui Marius Șumudică, ținând cont că nu știe dacă sunt alte trei cluburi din România care pot suporta financiar un astfel de angajament.
„Din păcate Șumi începe să transforme totul într-un adevărat circ în ultima perioadă, iar mie chiar îmi pare rău de el deoarece mi-a fost angajat la Vaslui. Dacă nu îi convin unele lucruri legate de activitatea unei echipe de fotbal, angajări, contracte, atunci să își facă el echipă de fotbal și să plătească el antrenorii cu condițiile pe care le cere el acum. Consider că a câștigat la viața lui destui bani din fotbal și poate să susțină o echipă, nu?! Bagă banii lui în fotbal și suportă contracte pentru antrenori fără clauze de obiectiv?
Angajează fotbaliști și antrenori fără să le ceară să îndeplinească niște obiective? Aruncă cu zecile și sutele de mii de euro pe fereastă doar așa de dragul de a fi patron? Consider că a greșit față de familia Mititelu. Atât față de băiatul lui Adrian, cât și față de Adrian senior. Oamenii ăștia au vrut să te angajeze pe tine, nu tu pe ei. Adrian Mititelu i-a oferit un contract foarte bun în opinia mea, așa cum nu cred că îi pot oferi lui Șumi la ora asta doar vreo trei cluburi de prin România. Ce voia Șumi? Să câștige peste 300.000 de euro, dar fără să răspundă cu îndeplinirea niciunui obiectiv? Eu zic că nu merge așa. Este păcat că mulți nu apreciază ceea ce a făcut Adrian Mititelu în fotbal. A fost nimicit, dar nu a cedat. S-a ridicat de jos și a reinvestit în fotbal tot din banii familiei sale, nu de pe la alții. A dus din nou echipa în prima ligă și oferă salarii decente și chiar bune pentru nivelul Superligii din România. Alții sunt prin insolvențe, iar alții își țin jucătorii neplătiți cu lunile.
În plus, am văzut că Adrian a trecut și peste un alt lucru, cel pe care eu nu l-aș fi acceptat. Păi, ori angajezi staff profesionist, ori angajezi staff pe cumetrie? Băiat, cumnat, etc? Păi, ce facem? Dăm afară pe unii să aducem copiii și cumnații antrenorului principal? În fine! Oricum eu vreau să vă mai spun ceva. Șumi a lucrat la mine, dar el era tot cu gândul la Rapid așa cum este și acum, stați voi liniștiți. Iar la mine el era mai mult cu gura, cu chestiile alea de cartier. Tactica o făcea Edi Iordănescu, care la vremea aia era antrenorul lui secund. Eu cu Edi Iordănescu vorbeam, nu cu Șumi”, a spus Porumboiu.