Ionuț Lupescu (49 de ani), omul perceput de componenții Generației de Aur drept înlocuitorul perfect pentru Răzvan Burleanu la șefia FRF, a vorbit despre posibilitatea de a candida la funcția de președinte al Casei Fotbalului. Fostul dinamovist a mai lucrat în trecut la federație, iar în prezent este directorul Comisiei Tehnice de la UEFA.
Alegerile pentru șefia FRF vor avea loc, cel mai probabil, în primăvara lui 2018, iar componenții Generației de Aur au făcut front comun împotriva lui Răzvan Burleanu. Adversarul ideal pentru actualul președinte FRF este, în opinia foștilor internaționali, Ionuț Lupescu, în prezent oficial al UEFA.
Fostul fotbalist a vorbit despre acest aspect și a spus că așteaptă să vadă dacă interesul pentru el se va materializa și pe hârtie, lăsând de înțeles că este interesat de funcția de președinte al Federației Române de Fotbal.
„Mă sună foarte multă lume și nu doar de acum, ci de anul trecut. Le-am spus ce vă spun și vouă, anume că este frumos că sunt apreciat, că îi simt alături de mine. Am lucrat șase ani la Federația Română de Fotbal cu mulți dintre ei, indiferent de departamente, iar colaborarea noastra a fost buna, d-aia mă și apreciază. Aștept să vedem dacă aprecierea asta vine și pe hârtie”, a spus Ionuț Lupescu pentru TelekomSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER