„Aeroplanul” Olimpiu Moruțan, gol fabulos la primul meci din acest an. Reacția de milioane a lui Mihai Stoica | VIDEO
FCSB a suferit la primul meci fără Dennis Man, jucător transferat la Parma pentru 13 milioane de euro. Duelul cu Poli Iași a fost tensionat, mai ales după ce moldovenii au egalat. Intrat la pauză, Olimpiu Moruțan a marcat un gol senzațional. Rămâne de văzut dacă italienii de la Inter au fost pe recepție.
Partida cu Poli Iași nu părea să pună nicio problemă celor de la FCSB. Fără Dennis Man, Florin Tănase și-a luat rapid rolul în serios. A șutat la poartă, a driblat, a cerut o lovitură de la 11 metri, dar a și marcat. A fost golul său cu numărul 14 din acest campionat și căpitanul a ajuns la egalitate cu Dennis Man, fotbalistul transferat la Parma pentru 13 milioane de euro.
Lucrurile s-au complicat în minutul 50 când Popadiuc a egalat. 15 minute, elevii lui Toni Petrea au părut că nu se regăsesc. Până la momentul de magie semnat de Olimpiu Moruțan!
Jucătorul intrat la pauză, în locul lui Adi Șut, a luat o acțiune pe cont propriu și a șutat impecabil de la 20 de metri. Balonul a mușcat transversala și a ajuns în plasa porții adverse, iar gazdele conduceau cu 2-1. (VIDEO AICI)
Mihai Stoica a fost foarte încântat. După ce Moruțan a marcat, managerul FCSB s-a ridicat în picioare și și-a pus mâinile în cap, încântat. Moruțan a jucat primele minute oficiale din acest an, după accidentarea din stagiul de pregătire din Antalya.
Olimpiu Moruțan, monitorizat de Inter
Pentru Moruțan sunt primele minute oficiale din acest an, după accidentarea din Antalya, dar și prima reușită. Dar ce reușită. Un gol care le poate atrage din nou atenția italienilor de la Inter care s-au interesat de jucătorul de la FCSB. Gigi Becali vrea 10 milioane de euro ca să renunțe la jucătorul său.
„El are ofertă clară de acolo, de la Inter, sunt discuții destul de avansate, din ce mi-a zis impresarul. Are ofertă foarte bună și din Olanda. Din ce am înțeles, cea mai bună ofertă este din Olanda, dar nu cred că domnul Becali îi va da drumul acum, pe o sumă mai mică.
Opinia mea ar fi să nu-i dea drumul acum. Să țină copiii ăștia până la vară, să ia campionatul, să joace în cupele europene. Oferta de la Inter nu este nici pe departe ce vrea domnul Becali”, a declarat Valeriu Iftime.