AFC Rapid, una dintre cele două formații care încearcă să țină în viață spiritul Giuleștiului, a remizat miercuri, scor 1-1 (1-0) în Seria 2 a Ligii 5, cu Frăția II, echipă care are câțiva jucători trecuți de 50 de ani și un portar cu o singură mână.
Juniorii fostei FC Rapid SA, antrenați de Mihai Iosif, au ca obiectiv acum promovarea din Liga 5 în Liga 4, iar egalul cu Frăția II, realizat pe stadionul de lângă fosta fabrică Vulcan, înseamnă primele puncte pierdute în acest campionat, după trei victorii consecutive.
Un desen cu portarul Tudorel Mihăilescu, de la Frăția, este publicat pe contul de Facebook al echipei
În calea echipei care spune că este continuatoarea de drept a Rapidului a stat însă, miercuri, Tudorel Mihăilescu, 49 de ani, portarul gazdelor, căruia îi lipsește antebrațul mâinii stângi. Antrenorul Frăției, club înființat în 2001 și care are și o excelentă pagină de Facebook, este congolezul Aime Lema.
Pe lângă portarul Mihăilescu, la Frăția au fost pe teren și câțiva jucători trecuți de 50 de ani, care, așa cum notează site-ul 1923.ro, au obosit în repriza secundă.
Povestea echipei ASF Frăția a apărut acum câțiva ani în The New York Times. Acum, formația înființată în 2001 a revenit în atenția publicului după isprava cu AFC Rapid. Giuleștenii au remizat cu echipa a doua a celor de la Frăția, care au o primă formație în Liga 4 și o alta în Liga 5.
ASF Frăția, echipa care pe 28 septembrie a remizat cu AFC Rapid, în Seria II a Ligii 5. Portarul Mihăilescu este pe rândul de sus, al cincilea din stânga. FOTO: contul de Facebook al ASF Frăția
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER