Stadionul Arcul de Triumf este aproape gata. Arena ridicată de la zero lângă Mănăstirea Cașin se pregătește pentru ultimii pași: montarea gazonului. Pe noul stadion din București ar putea juca FCSB, dar și Dinamo.
E competiție mare pe șantierele de la stadionul Ghencea și cel de la Arcul de Triumf, din București. Pe stadionul Steaua a început deja montarea gazonului, deși la un moment dar pierduse cursa cu fostul stadion de rugby.
Noua bijuterie de lângă Cașin este și ea aproape gata. Se va intra în curând în faza montării suprafeței de iarbă.
„Vă prezentăm imagini inedite cu evoluția lucrărilor de la stadionul național Arcul de Triumf! ⚽️ ”, anunță Compania Națională de Investiții.
Pe stadionul Arcul de Triumf și-a anunțat intenția de a juca și Gigi Becali. Patronul FCSB speră să poată folosi noua arenă, mai ales după problemele pe care le întâmpină în Ghencea.
Pe Arcul de Triumf ar putea ajunge și Dinamo. Noii investitori de la echipă, care tocmai au cumpărat clubul de la Ionuț Negoiță, au fost în vizită la arena de lângă Arcul de Triumf și au iau în calcul varianta folosirii arenei, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate.
Marcel Vela: „Vă spun că noul stadion al lui Dinamo se va face!”
Marcel Vela a anunțat că, după foarte multe amânări, se vor putea începe lucrările la noul stadion al lui Dinamo. Ministrul spune că a găsit o soluție care va mulțumi pe toată lumea.
Lucrările efective la noul stadion al lui Dinamo ar urma să înceapă în 2021, iar durata de proiectare și execuție este de 24-30 de luni. Arena ar trebui să fie finalizată în anul 2023.
„Am găsit o soluție care să împace toate părțile și vom putea construi un stadion pentru Dinamo. După realizarea în aproximativ 6 luni a noului proiect și a licitației organizată cu riscul contestațiilor de rigoare – așa cum știți că e în legislația românească, multe hățișuri administrative și se poate prelungi o investiție din cauza acestor probleme – în 2021 sper să se înceapă construcția acestui stadion.
Pentru a veni în întâmpinarea celor care sunt în vecinătatea stadionului, cărora le dau dreptate, dacă s-ar construi un stadion paralel cu strada de acces, într-adevăr nu ar fi corect.
La ultima vizită, care a avut loc aici, la Dinamo, am decis că stadionul nu va fi amplasat paralel cu strada de acces. Va fi oblic și în trepte, astfel încât spre strada de acces și pe fațadele caselor din vecinătatea caselor Dinamo să aibă cea mai mică înălțime.
Va fi în forma unei picături de apă. Peluza Nord a suporterilor va avea cea mai mare capacitate comparativ, simetric și proporțional cu toate stadioanele din țară.
Dacă aș spune că există o garanție, ar spune lumea că nu sunt modest. Vă spun că se va face! Dumneavoastră veți fi martorii acestui moment” , a declarat Marcel Vela.
Sursa FOTO: CNI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER