Mihai Teja (40 de ani) are bătăi serioase de cap înaintea derby-ului FCSB – U Craiova, din play-off-ul Ligii 1 Betano. Cu Romario Benzar incert, după ce s-a accidentat la națională, Alexandru Stan (30 de ani) are și el probleme și s-a operat, astfel ca a devenit indisponibil. Ca variantă pentru postul de fundaș stânga, brazilianul Junior Morais este sigurul valid din lotul roș-albaștrilor.
Stan s-a operat la medicul Ion Bogdan Codorean, fratele preparatorului fizic de la FCSB, Horea Codorean. Alexandru Stan a fost transferat de FCSB în vara lui 2018, dar evoluțiile sale, atâtea câte au fost, au fost des criticate de Gigi Becali (60 de ani), patronul FCSB.
Fostul căpitan de la Astra a prins minute în 17 meciuri la FCSB în acest sezon. Marko Momcilovic este accidentat de mai mult timp și este și el indisponibil, pe postul de fundaș stânga. Singurul valid este brazilianul Junior Morais, care nici el nu a părut foarte în formă la ultimele partide ale roș-albaștrilor.
Romario Benzar este și el incret pentru meciul FCSB – U Craiova, din play-off, după ce s-a accidentat la națională și a fost înlocuit la pauza meciului cu Insulele Feroe, când locul său a fost luat de Ianis Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER