Aleix Garcia promite spectacol în tricoul lui Dinamo! Fanii au primit un mesaj superb din partea noului star: „De azi sunt câine roșu!”
Aleix Garcia este gata să facă spectacol în tricoul lui Dinamo! Fostul jucător al lui Manchester City a avut un mesaj special pentru fanii pe Instagram, după ce a ajuns în „Ștefan cel Mare”.
„De azi sunt câine roșu!”, a scris Aleix Garcia, pe Instagram, spaniolul fiind cel mai important transfer făcut de Dinamo după sosirea lui Pablo Cortacero.
Aleix Garcia, mesaj pentru fanii lui Dinamo: „De azi sunt câine roșu!”
”Sunt fericit să anunț transferul meu la Dinamo București!”, a scris Garcia în spaniolă, iar apoi i-a cucerit pe fani cu un mesaj în limba română: ”De azi sunt ‘câine roșu’! Hai Dinamo!”
La scurt timp după ce l-au anunțat oficial pe Abdoulaye Ba, dinamoviștii au publicat și prima poză cu Aleix Garcia în tricoul echipei din „Ștefan cel Mare”. Spaniolul a devenit astfel cel mai valoros jucător din lotul lui Dinamo (3.2 miloane de euro), fiind urmat de Paul Anton (1 milion de euro).
„Mi se pare un jucător foarte talentat. L-am văzut la Girona. Are frâne bune, driblează. Mi se pare foarte interesant. Nu știu însă cum va fi acceptat în România și cât îi convine campionatul nostru. La noi e campionat dificil. Dar are talent. Are talent o grămadă. Când vii de afară, grupul așteaptă să faci diferența. Nu e ușor să te impui. Toți așteaptă să marchezi, să fii diferit. Cum a fost, la Dinamo, Borja Valle”, l-a caracterizat Gică Craioveanu pe Aleix Garcia.
- 9 partide a jucat Aleix Garcia Serrano pentru Manchester City, dintre care 4 în Premier League, 3 în Cupa Angliei și 2 în Cupa Ligii. A marcat un gol pentru „cetățenii” lui Pep Guardiola în Cupa Ligii, într-o victorie cu Swansea, scor 2-1 pe 21 septembrie 2016.
- 75 este numărul oficial de joc al lui Aleix Garcia Serrano la Dinamo București.
- 3.2 milioane de euro este cota de piață a lui Aleix Garcia, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com.