Alex Băluță, reacție în forță după criticile lui Gigi Becali: „Noi suntem cei care suferim”

FCSB a avut o declarație fermă după criticile lui Gigi Becali.

FCSB a pornit cu stângul noul sezon de Superligă și nu are nicio victorie după trei etape jucate. Roș-albaștrii au acumulat doar două puncte din nouă posibile, iar Gigi Becali, patronul FCSB-ului, și-a pus la zid jucătorii după eșecul cu Oțelul Galați.

FCSB a mai remizat pe teren propriu cu Universitatea Cluj (1-1) și în deplasare cu nou-promovata Unirea Slobozia (2-2).

Gigi Becali, din nou acid cu jucătorii săi după înfrângerea cu Oțelul

La finalul partidei de sâmbătă seara, patronul FCSB-ului a intrat în direct în cadrul emisiunii Fotbal Club de la Digi Sport și și-a pus la zid jucătorii proaspăt transferați.

Patronul i-a criticat pe portarul Andrei Vlad, dar și pe fundașii laterali David Kiki și Nana Antwi, veniți de la Farul Constanța, respectiv echipa armeană Urartu. Singurii doi fotbaliști care au scăpat de cuvintele aspre ale lui Gigi Becali au fost Baba Alhassan și David Miculescu.

„Am dat-o în bară și cu Antwi. Păi, îmi vine să râd de mine. Când îl văd pe Kiki, îmi vine să râd de mine, doarme pe teren. Bă, la fotbal trebuie să alergi, bă, nu să dormi. Stai tu liniștit că o repar eu, până în septembrie mai fac transferuri”, a declarat Gigi Becali.

Din spusele finanțatorului, acesta a lăsat de înțeles că David Kiki va mai primi șanse să joace pe postul de fundaș stânga, însă Nana Antwi este posibil să fie trecut pe banca de rezerve după ce Alexandru Pantea va redeveni apt de joc.

Alexandru Băluță a reacționat după ce a auzit criticile patronului Becali

Fotbalistul a auzit criticile finanțatorului și a reacționat.

„E normal ca dânsul să se supere. A investit foarte mulți bani aici, a investit sentimente și e normal.

Noi suntem cei care suferim mai mult, succesul ține foarte puțin, suferința mai mult. E bine că e bine că e presiune, pentru că mereu asta te motivează”, a declarat Alex Baluță, potrivit as.ro.

„Trebuie să conștientizeze fiecare că nu e ușor aici și tricoul e greu atunci când ești în teren”, a mai spus Băluță.

FCSB va juca mâine returul din preliminariile Champions League contra echipei israeliene Maccabi Tel Aviv. În tur, roș-albaștrii au făcut scor egal, 1-1. Meciul se va disputa în deplasare, în Ungaria, de la ora 21:00.

Publicat: 30 07. 2024, 13:06
Actualizat: 30 07. 2024, 14:13