CFR Cluj a dat lovitura la Botoșani și nu a avut nicio emoție. Pe un teren greu, ardelenii au marcat rapid două goluri și au obținut victoria după „dubla” lui Ciprian Deac. Alexandru Chipciu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei vizitatoare și a spus că speră să fie și în continuare titular.
Ciprian Deac a fost omul meciului de la Botoșani. A înscris un gol din penalty și unul din lovitură liberă și a stabilit soarta unei partide desfășurate pe un teren greu, după ploaia zdravănă care a lovit orașul. Alexandru Chipciu a fost titular după o pauză lungă. A fost accidentat și nu mai credea că va mai juca în acest campionat.
„Un teren greu și la propriu și la figurat. La propriu pentru că am intrat în noroi până la genunchi, iar la figurat pentru că Botoșani a fost un adversar dificil.
Asta este viața de fotbalist! Antrenorul ia deciziile și el spune cine joacă. El este responsabil de rezultate și trebuie să decidă. Am fost accidentat două luni. Dacă nu era pandemia nu mai jucam în acest campionat, așa că nu am fost titular pentru că au fost motive”, a declarat Alexandru Chicpiu.
Fotbalistul lui CFR Cluj a aflat de la reporter că FC Botoșani s-a antrenat doar două zile înaintea partidei, din cauza pandemiei. Nu a fost prea convins de ce a aflat.
„La cum s-au respectat regulile în România, nu prea cred că echipele… (se oprește). Toate echipele cred au respectat regulile pentru că este greu să te antrenezi două zile… Au făcut un meci bun.”, a declarat Alexandru Chipciu.
Fotbalistul de la CFR Cluj l-a „înțepat” pe Dan Petrescu. Antrenorul campioanei și-a atacat jucătorii după partida cu FCSB și a spus că ardelenii nu au meritat victoria.
„Eu cred că și în partida cu Steaua am jucat bine, dacă nu jucam bine nu câștigam. Sigur că au fost și momente mai puțin bune, dar așa este fotbalul”, a mai spus Chipciu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER