Alex Crețu este out de la Maribor! Simon Rozman, antrenorul formației slovene, a anunțat că nu se va mai baza pe mijlocașul român. Astfel că dorința FCSB-ului de a-l transfera pe fotbalist ar putea să se materializeze.
Alex Crețu (28 de ani) a fost transferat de NK Maribor, în februarie 2018, de la NK Olimpija, pentru 100.000 de euro. Acesta mai are contract, până la finalul actualului sezon, cu formația slovenă.
Maribor se află pe locul 2 din prima ligă slovenă, cu 53 de puncte obținute după 31 de meciuri jucate.
Antrenorul lui Maribor a anunțat faptul că nu se va mai baza pe Alex Crețu. Asta înseamnă că fotbalistul român va trebui să-și găsească angajament la o altă echipă, începând cu sezonul viitor.
„Dervisevic și Crețu fac parte din echipă, dar nu mă voi mai baza pe ei”, a spus antrenorul lui Maribor, citat de Siol.
„Crețu a primit multe șanse la Maribor, dar evoluțiile sale au fost fluctuante. Au existat mai multe meciuri în care prezența sa pe teren nu a fost justificată”, scriu jurnaliștii sloveni.
Recent, s-a vorbit despre interesul FCSB-ului pentru Alex Crețu. Având în vedere că, la vară, va rămâne liber de contract, există șanse mari ca internaționalul român să semneze cu echipa lui Gigi Becali.
„Alexandru Crețu ar putea pleca la fosta campioană europeană, gigantul României, la care s-a dus, recent, Ante Vukusic. Maribor aproape sigur nu va primi niciun cent în schimbul fostului jucător de la Olimpija. Contractul îi expiră în vara, nu a semnat unul nou, iar Steaua (n.r. FCSB) îl dorește și l-ar putea obține gratuit. Singura întrebare este dacă Crețu este interesat de ofertă. Nu cu mult timp în urmă, a refuzat-o pe CFR Cluj. Dar Steaua este Steaua…”, scriau cei de la Ekipa24, în luna martie.
400.000 de euro este cota lui Alex Crețu, conform transfermarkt.com
2 goluri și 2 pase decisive a dat Alex Crețu în 23 de partide bifate pentru Maribor, în acest sezon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER