Alexandru Ioniță va îmbrăca în acest sezon tricoul Universității Craiova. Mijlocașul în vârstă de 24 de ani a fost împrumutat de CFR Cluj la gruparea de pe Ion Oblemenco, în schimbul sumei de 100 de mii de euro și au opțiune de cumpărare de 800 de mii de euro.
Pentru conducerea formației din Oltenia venirea lui Ioniță este un obiectiv împlinit, lucru pe care îl simte și jucătorul. Ioniță a declarat că își dorea să joace alături de olteni încă de acum doi.
„Mi-aș dori să iau titlul cu Universitatea Craiova, ar fi un vis devenit realitate. Știu că cei de la Craiova nu au mai luat din titlul din 1991. Sunt pregătit, am fost cu CFR în cantonament și de aceea am și venit, să prind mai multe minute. Sper să mi se acorde mai multe șanse.
Mi-am dorit să vin la Craiova de acum doi ani, de când am plecat de la Astra, doar că atunci cluburile nu s-au înțeles. Mă bucur că au ajuns la un acord, mi-am dorit mult să ajung datorită fanilor, datorită atmosferei de aici, stadionului și tot ce înseamnă Craiova.
Suporterii de aici îmi plac foarte mult, am văzut că susțin echipa foarte bine și îmi doresc să fac parte din această echipă.
Rapid e echipa mea de suflet și sper ca și Craiova să fie cum este Rapid pentru mine, de aceea am venit. Îmi doresc să fac o treabă cât mai bună și sper să fiu primit bine și să avem suporterii de partea noastră. Dacă voi reuși să fac o treabă bună și voi fi apreciat, cu siguranță, îmi tatuez un leu și pe cealaltă mână” , a declarat Alexandru Ioniță.
Trei goluri și două pase decisive în 40 de partide sunt cifrele lui Alex Ioniță în tricoul lui CFR Cluj.
Două titluri de campion cu CFR Cluj, respectiv un titlu, o Cupă și o Supercupă cu Astra sunt trofeele cucerite de Alexandru Ioniță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER