Alex Mateiu nu și-a ascuns dezamăgirea după remiza cu Academica Clinceni. Universitatea Craiova pierde iar teren în fața rivalelor CFR Cluj și FCSB, iar mijlocașul regretă ocaziile avute. Jucătorul are numai cuvinte de laudă la adresa noului antrenor.
Marinos Ouzounidis a debutat în Liga 1, dar Universitatea Craiova nu a reușit să câștige cu Academica Clinceni. S-a terminat 0-0, spre frustrarea lui Alex Mateiu, care spune că meciul a fost un antrenament al echipei din Bănie.
Mijlocașul îl laudă pe tehnicianul grec, la fel ca Dan Nistor, care l-a criticat indirect și pe Corneliu Papură.
„Un meci greu, un meci de luptă, pe un teren dificil. Meritam să câştigăm! Sunt dezamăgit că am pierdut două puncte. N-avem ce să facem, trebuie să muncim şi să câştigăm următorul meci. Nici nu mă gândeam să facem azi egal, pierdem puncte aiurea!
Parcă a fost un antrenament pe faza de atac, ei n-au contat, n-am avut nicio emoţie că pot să ne pună vreo problemă. Am jucat o oră şi jumătate şi am avut numai acţiuni de atac, dar n-am reuşit să marcăm. Asta e! Clinceniul ne-a pus mari probleme anul acesta. Dacă intră în play-off, sper să le luăm şase puncte.
Noul antrenor e foarte bun, a schimbat şi sistemul. Stăm mult mai bine defensiv şi o să avem rezultate, cu siguranţă”, a spus Mateiu.
Academica Clinceni – Universitatea Craiova 0-0! ECHIPELE DE START
CLINCENI (4-4-2): O. Vâlceanu – Pashov, Bilali, Gardoș, Pîrvulescu – Cordea, Ventura, Dumitriu, A. Popa – Chunchucov, Longher REZERVE: Ureche – Achim, Chandarov, Rusescu, Tănase, Markovic, Dobrescu, Andronic, Cebotaru ANTRENOR: Ilie Poenaru
CRAIOVA (4-2-3-1): Pigliacelli – Vlădoiu, Bălașa, Papp, Bancu – Mateiu, Nistor – Bărbuț, Cicâldău, Baiaram – Ivan REZERVE: Popescu – Vătăjelu, M. Constantin, Bic, Cîmpanu, Constantin, Căpățînă, Tudorie, Mamut ANTRENOR: Marinos Ouzounidis
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER