Alex Maxim, declarație „războinică” înainte de România – Germania: „Îi respectăm până ajungem în teren!” | VIDEO

Alexandru Maxim in meciul de fotbal dintre Romania si Austria, contand pentru Liga Natiunilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, miercuri 14 octombrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Alex Maxim a avut un discurs încrezător înaintea partidei grele pe care România o va avea cu reprezentativa Germaniei, în preliminariile Campionatului Mondial din 2022.

În primul meci din preliminariile CM 2022, România a reușit să se impună în fața Macedoniei de Nord, scor 3-2.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Alex Maxim, declarație „războinică” înainte de România – Germania

Mijlocașul naționalei susține că, în teren, „tricolorii” nu vor trebui să arate respect față de nemți. Iar, pentru a obține un rezultat pozitiv în fața Germaniei, Maxim consideră că România va trebui să joace aproape perfect.

„Când vorbim de atu, cred că ar trebui să ne referim la echipa națională a României. Noi, ca echipă, va trebui să facem un meci foarte bun, aproape perfect, pentru a putea obține un rezultat bun.

Din punct de vedere tactic, va trebui să facem un joc aproape perfect, este o echipă căreia îi place posesia. Va trebui să le oferim cât mai puține spații. Din punct de vedere defensiv, va trebui să facem un meci foarte bun.

Jucăm împotriva favoritei din grupă. Îi respectăm până ajungem în teren. Este un meci ca oricare altul din această grupă. Mergem la meci să obținem un rezultat pozitiv

Sunt pregătit să joc indiferent de meciul despre care vorbim. Îmi doresc să mă aflu pe teren. Dacă mă voi afla pe teren, voi face tot ce ține de mine pentru a ajuta echipa națională să câștige acest meci. Cred că este o onoare și o responsabilitate să îmbraci tricoul echipei naționale și să joci pentru echipa națională, indiferent de numărul pe care îl purtăm pe tricou”, a declarat Alex Maxim, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Germania.

Publicat: 27 03. 2021, 12:16
Actualizat: 27 03. 2021, 12:18