Alex Mitriță și-a stabilit viitorul! Vestea pentru fanii olteni. „Ar fi o bucurie imensă să ajung acolo”
Fotbalistul celor de la U Craiova, Alexandru Mitriță, premiat la Gala Fotbalului Românesc, a anunțat că-și dorește să joace din nou în străinătate, preferatul său fiind campionatul Spaniei. Vedeta trupei din Bănie a primit trofeul pentru cel mai bun atacant al anului 2018 și cel special „Ilie Balaci”.
„Sunt bucuros pentru ambele trofee câștigate în seara asta, în viitor îmi doresc să câștig titlul de cel mai bun jucător român. De asemenea, vreau să mă întorc în străinătate și să demonstrez acolo. Campionatul Spaniei mi se pare cel mai frumos și ar fi o bucurie enormă să ajung să joc acolo”, a spus Mitriță, care în 2017 a ajuns la Craiova după doi ani de contract cu italienii de la Pescara.
„A fost un an bun pentru mine, am revenit în forță în România, chiar dacă mulți nu îmi dădeau mari șanse. Spuneau că o să revin în România și o să fiu ca toți ceilalți jucători care se întorc în țară. Din fericire pentru mine nu a fost așa, am jucat bine, am marcat și consider că am avut un sezon foarte bun. Sper ca la anul să dau mult mai mult pentru echipa mea”, a mai spus jucătorul de 23 de ani al oltenilor.
Mitriță a vorbit și despre șansele naționalei de a se califica la EURO 2020: „Va fi o grupă grea pentru noi în preliminariile EURO 2020. Sunt echipe puternice, o campioană mondială, Spania, și două echipe, Suedia și Norvegia, cu care ne vom bate de la egal la egal. Putem visa la locul doi de ce nu? Am demonstrat că putem face față echipelor mari și cu siguranță ne vom califica la Campionatul European”.