Alexandru Albu nu mai are răbdare și anunță: „Îmi doresc să ajung la FCSB, pot face față cu brio! E ceva de vis”
Dorit în mod special de Mihai Stoica, Alexandru Albu abia așteaptă să se oficializeze transferul său la FCSB, care se pregătește de preliminariile Europa League.
Fundașul în vârstă de 26 de ani, care a impresionat sub comanda lui Ilie Poenaru la Academica Clinceni, nu se teme de concurență și este convins că va face față în echipa roș-albaștrilor. FCSB l-a prezentat oficial pe Alexandru Buziuc (26 de ani), iar Albu este acum următoarea țintă a roș-albaștrilor.
Alexandru Albu, cu gândul doar la FCSB: „E ceva de vis!”
„Sunt bucuros că FCSB mă dorește, îmi doresc să ajung acolo, e ceva de vis. Știu că pot face față cu brio, nu-mi fac probleme. Aș avea acolo lângă mine jucători foarte buni, așa că aș putea crește și eu, dar momentan sunt doar discuții, așteptăm. Eu știu ce pot, știu ce fel de jucători sunt, dar dacă joci doar la echipe mici e normal ca lumea să spună că nu te-ai descurca la FCSB”, a spus fundașul celor de la Clinceni, la Digi Sport .
Albu este gata să facă totul pentru a prinde transferul carierei: „Eu joc cel mai bine fundaș central, dar m-am obișnuit și la mijloc. Sunt discuții între cluburi acum, așteptăm, eu sper să se rezolve”.
„Fundaşul pe care ni-l dorim nu l-am transferat încă. Alexandru Albu este, da, dar încă nu l-am luat”, a declarat recent Gigi Becali, pentru Antena Sport.
Alexandru Albu provine de la Concordia Chiajna, a evoluat pentru echipa a doua, în Liga 3, ulterior desființată, iar apoi a jucat la prima echipă peste 100 de meciuri, în Liga 1 și Liga 2.
În prima parte a acestui sezon, Alexandru Albu a evoluat pentru Concordia Chiajna, în Liga 2, și a marcat șase goluri în cele 20 de partide jucate, fiind golgheterul echipei antrenate acum de către Florin Bratu.
500.000 de euro este cota de piață a lui Alexandru Albu, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com