Universitatea Craiova este noul lider din Liga 1. Oltenii au trecut de FCSB, după ce au învins cu 2-1 la Arad. Alexandru Cicâldău a marcat un gol superb, dar la interviurile de la final a fost de supărat. A spus că a văzut suporteri pe stadion și susține că a fost înjurat de polițiști și pompieri.
UTA – Universitatea Craiova a fost un meci spectaculos. Oltenii au câștigat cu 2-1 și sunt din nou pe primul loc, după ce FCSB a fost învinsă la Cluj. Partida de la Arad a fost oprită două minute din cauza fumului gros de la fumigenele aprinse. Toată lumea a crezut că a vorba de un spectacol de la porțile stadionului, dar Alexandru Cicâldău susține că văzut spectatori în arenă.
„Am avut un meci foarte greu şi cu o echipă foarte agresivă care s-a strâns foarte bine în jumătatea lor. Nu pot să înţeleg un singur lucru. Cum de aici au fost atâţia suporteri şi la noi nu vine nimeni?
La noi nu e voie, iar aici au fost atâţia suporteri? Au fost suporteri şi mai deranjant e că am auzit poliţişti şi pompieri din alte colţuri cum ne înjurau” a mărturisit Cicâldău, după meci.
Alexandru Cicâldău a marcat primul gol al partidei în minutul 13. Mijlocașul a trimis mingea în plasă cu un șut superb pe jos. Pasa decisivă a fost semnată de Mamut.
„Am venit cu gândul de a lua cele 3 puncte, asta era cel mai important. Nu cred că am făcut un joc foarte, foarte bun, am avut şi eu un teren foarte greu, dar ce e important e că am luat cele 3 puncte. L-am văzut pe Ivan (n.r. Mamut) că mi-a aşezat mingea şi m-am să lovesc dintr-o parte că aşa mi-a venit în momentul ala”, a mai spus Cicâldău.
Buhăcianu, Cicâldău și Ofosu au marcat golurile confruntării de la Arad. Echipa lui Corneliu Papură trece pe primul loc în clasament, peste FCSB, formaţie pe care o va întâlni în etapa viitoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER