Alexandru Gheorghiță, fostul fundaș al Rapidului, dezvăluiri incredibile. „Mi-au cerut 2.000 de euro pentru convocarea la națională!” Cum a fost umilit de oficialii din Giulești
Alexandru Gheorghiță, fostul fundaș central de la Rapid care s-a retras la 23 de ani, a făcut o serie de dezvăluiri incredibile.
La patru ani de la momentul în care s-a retras din fotba, Alexandru Gheorghiță a dezvăluit că i s-a cerut 2.000 de euro pentru a intra în anturajul loturilor de juniori de la echipele naționale a României.
Alexandru Gheorghiță susține că antrenorul era cel care le cerea sumele respective jucătorilor care doreau să prindă o convocare, dar este de părere că aceste lucruri nu se mai întâmplă în prezent.
Alexandru Gheorghiță, fostul fundaș al Rapidului, dezvăluiri incredibile
„Erau sume enorme pentru mine, 1.500-2.000 de euro. Mecanismul era așa: ajungeai la lot alături de mai mulți fundași centrali din toată țara, iar acolo se tria nu după valoare, ci după bănuți. Fiind acolo, mi s-a spus că sunt probleme cu banii, la echipă. Nu mi-au zis direct să le dau, ci voalat, dau sau nu pot să joc. Era vorba de 1.500-2.000 de euro. (Antrenorul cerea acei bani?) Oarecum da. Dar e veche treaba, cred că nici nu se mai ocupă cu așa ceva”, a spus Alexandru Gheorghiță, conform GSP.ro.
Cum a fost umilit de oficialii de la Rapid
Alexandru Gheorghiță și-a adus aminte și de perioada petrecută la Rapid și susține că a fost tratat într-un mod umilitor de către oficialii echipei d in Giulești, toate acestea după ce a refuzat să semneze un nou contract și a mers să dea probe în Italia.
„Am încercat de atâtea ori să plec la probe. Legea spunea că e interzis să pleci fără acordul clubului. La un moment dat, Rapid mi-a dat voie să plec doar dacă semnez contractul. Nu am semnat, dar am plecat oricum, cu bilet de avion spre Roma, iar de acolo am fost luat cu mașina și dus la Citta di Castello, un orășel mic unde s-au susținut probe de mercato.
Acolo am fost urmărit de echipe precum Udinese, Cesena, Siena. Am fost văzut de scouterul lui AC Milan. Cumva Rapid a aflat că am fost acolo. Atunci eram la echipa a doua. Ei erau cazați la Pro Rapid, partea cu hotel, cu masă la prânz. Eu eram cazat în partea cealaltă, la prânz mâncam langoși și gogoși într-o stație, apoi mă întorceam la bază, unde era foarte frig, apă rece. Stăteam singur, totul pentru că îmi doream să merg undeva mai bine pentru mine. Până la urmă s-au liniștit apele, am fost luat la echipa de seniori unde am întâlnit oameni foarte profesioniști”, a mai declarat Gheorghiță.