Alexandru Mitriță este tot mai aproape de Universitatea Craiova! Internaționalul român a fost surprins în tribune la meciul cu Gaz Metan.
Dorit de Mihai Rotaru și Laurențiu Reghecampf, Mitriță a recunoscut că abia așteaptă să lucreze iar cu fostul tehnician de la FCSB, iar Sorin Cârțu a dezvăluit că șansele ca Alexandru Mitriță să semneze cu formația din Bănie sunt mari.
Totuși, ProSport a aflat că Mitriță are și varianta de a juca pentru PAOK Salonic, acolo unde este dorit de Răzvan Lucescu. Fotbalistul în vârstă de 26 de ani și-a reziliat contractul cu Al Ahli în urmă cu câteva zile, după ce a întâmpinat probleme financiare.
Prezent la meciul cu Gaz Metan, Alexandru Mitriță a recunoscut că agentul său negociază intens cu cei de la New York City o revenire a fotbalistului în Liga 1.
„Nu știu nimic, aștept să vorbească impresarul, eu sunt la mâna celor de la New York. Știți foarte bine sentimentele mele pentru această echipă, dar aparțin de New York și nu pot vorbi mai multe. Agentul meu vorbește cu cei de la New York aproape zilnic și vom avea vești zilele următoare. L-am avut pe Mister (n.n. Laurențiu Reghecampf) în Arabia, este un antrenor foarte bun. Și eu mi-aș dori să lucrez cu el, dar momentan stau la mâna celor de la New York”, a spus Mitriță, potrivit sport.ro.
„Ar fi un plus mare, chiar mai mult de plus, venirea lui Mitriță. Nu cred că e vreun antrenor, în România, care să nu și-l dorească” – Sorin Cârțu, președinte Universitatea Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER