Alexandru Tudorie, atacantul în vârstă de 25 de ani al Universității Craiova, rămâne cu picioarele pe pământ după calificarea în finala Cupei României.
Universitatea Craiova a remizat cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, scor 2-2, în returul semifinalelor Cupei României, dar s-a calificat în ultimul act al competiției datorită rezultatului din tur, scor 3-0.
La finalul acestei partide, Alexandru Tudorie a explicat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a cuceri Cupa României în urma finalei cu Astra Giurgiu.
Atacantul oltenilor a ținut să precizeze faptul că echipa sa dedică această calificare în finală fostului fotbalist al Craiovei, Ion Oblemenco. Acesta și-ar fi serbat ziua de naștere la o zi după returul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, pe 13 mai, când ar fi împlinit 76 de ani.
„Aș vrea să dedic această victorie legendei Craiovei, Ion Oblemenco. A fost un joc spectaculos, mă bucur că am marcat și că am reușit să ne calificăm în finala Cupei. Nu trebuie să ne gândim că suntem favoriți. În finală se poate întâmpla orice, trebuie să tratăm jocul cu maximă seriozitate, să intrăm hotărâți pe teren să câștigăm trofeul”, a spus Alexandru Tudorie, la flash-interviurile de după meci.
Pentru Universitatea Craiova urmează două meciuri extrem de importante în campionat, cu primele două clasate, CFR Cluj și FCSB, iar în ultima etapă oltenii o vor întâlni pe Academica Clinceni.
Alex Tudorie speră ca echipa antrenată de către Marinos Ouzounidis să obțină victorii pe linie până la final, iar rivalele de pe podium să se încurce.
„Noi credem până la final, intrăm motivați la fiecare meci, poate vom reuși să obținem nouă puncte, CFR un punct și FCSB două puncte. Cât timp există șanse matematice de ce să nu credem. La final vom vedea unde vom fi.
Avem absențe importante, dar sper că cine va intra să își facă treaba și să reușim să facem jocuri bune”, a mai spus atacantul Universității Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER