Alibec, atac fără precedent asupra lui MM Stoica: „Nu m-a vrut niciodată la Steaua”

Denis Alibec, atacantul celor de la Astra și fostul jucător al vicecampioanei Ligii 1 Betano, FCSB, a explicat ce a dus la ruptura cu roș-albaștrii.

„Probabil de la MM a venit schimbarea radicală (n.red. – a antrenorului Nicolae Dică), nu știu. Din câte am înțeles, el nu m-a vrut niciodată la Steaua. Nu știu dacă ăsta a fost motivul. Dar cât a stat ‘Mister’ Reghecampf s-a comportat frumos cu mine, nu am avut probleme. Probabil că s-a schimbat după cearta de la Ovidiu, când m-am întors către el”, a spus Alibec, conform Gazetei Sporturilor.

Atacantul a anunțat și faptul că MM Stoica, directorul sportiv al FCSB-ului, a vrut să strice și relația dintre el și Budescu, cei doi fiind vechi prieteni și colegi la Astra sau sub comanda lui Dică: „Din ce am înțeles, el i-a zis lui Budescu că eu nu-l vreau la Steaua. Înainte de a veni. Probabil pentru a băga râca între noi”.

Episodul la care se referă Alibec s-a petrecut în 2017, când la Ovidiu, FCSB a pierdut cu Viitorul, 1-0 pentru trupa lui Hagi.  MM Stoica i-a strigat lui Alibec: „Coboară, bă, să iei mingea!”. Șeptarul s-a oprit, s-a uitat spre el și i-a răspuns: „Mai, lasă-ne, bă, dracului în pace!”

Publicat: 26 09. 2018, 10:50
Actualizat: 26 09. 2018, 10:51