Alin Dobrosavlevici, gol la debutul pentru Viitorul! Fundașul, la prima reușită după doi ani de secetă | VIDEO

Alin Dobrosavlevici se bucura dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre CSM Politehnica Iasi si FC Viitorul Constanta, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Emil Alexandrescu din Iasi, duminica 1 noiembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 12 poze

Alin Dobrosavlevici a marcat la debutul pentru Viitorul. Fundașul a dat lovitura la Iași, în minutul 20, într-un meci pe care oaspeții au fost aproape să îl câștige la masa verde.

A fost panică la Iași. Nocturna a cedat, iar gazdele s-au temut că vor pierde meciul cu Viitorul la masa verde. Câteva minute au lipsit ca arbitrul să nu fluiere finalul partidei.

În cele din urmă, meciul s-a jucat cu doar trei stâlpi funcționali. Cei care s-au descurcat mai bine au fost oaspeții, care au dat lovitura, deși lotul a fost decimat de cazurile de coronavirus.

Alin Dobrosavlevici, gol la debutul pentru Viitorul! Fundașul, la prima reușită după doi ani de secetă

Alin Dobrosavlevici a profitat din plin din cauza dezastrului provocat de pandemia de coronavirus în lotul echipei lui Gică Hagi.

Fundașul venit în această vară de la Hermannstadt a deschis scorul în minutul 20 (VIDEO AICI), cu o lovitură de cap.

Alin Dobrosavlevici este la primul gol în tricoul Viitorului și prima reușită în Liga 1, după mai bine de doi ani.

15 septembrie 2018 este data la care fostul fundaș al celor de la Dinamo a marcat ultima dată. Juca pe atunci la Dunărea Călărași.

 

Focar de COVID-19 la Viitorul lui Gheorghe Hagi!

Viitorul a primit o veste extrem de neplăcută în urma ultimelor teste pentru coronavirus efectuate în cadrul clubului. A fost declanșat un focar de infectare cu COVID-19.

Potrivit surselor ProSport, nu mai puțin de cinci jucători au fost depistați pozitiv. De asemenea, pe lista celor infectați se înscriu și patru membri staff-ul auxiliar, cum ar fi maseuri sau magazioneri.

În urma acestei infectări masive, Viitorul a cerut amânarea meciului cu Poli Iași, din etapa a noua a Ligii 1, programat duminică, 1 noiembrie, de la ora 18:00, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Iași.

„E o situație dificilă. Avem numeroase cazuri de COVID la echipă, jucători și oameni din staff. E adevărat că am cerut să ni se amâne meciul, mai ales că avem indisponibili și câțiva jucători accidentați.

Acum, important e ca toți să fie sănătoși. Vom trece și peste această perioadă. Stai și te gândești că poate era mai bine să fi continuat în martie și ne imunizăm mai repede”, a spus Gică Popescu, în exclusivitate pentru ProSport.

 

ECHIPELE DE START:

Poli Iași: Bosz – Onea, Baxevanos, Frăsinescu, Bușu, Tălmaciu, Breeveld, Passaglia, Platini, Calcan, Zajmovic
Rezerve: Axinte, Cabral, De Iriondo, Cristea, Chacana, Acka, Assulin, Stan și Mensah.

Antrenor: Daniel Pancu

Viitorul Cosntanța: Cojocaru – Dussaut, Dobrosavlevici, Ghiță, De Nooijer, Fernandez, Gaztanaga, Casap, Mățan, Luckassen, Ely Fernandes

Rezerve: Tordai, Pitu, Stoian, Grosu, Bodișteanu, Dănuleasa
Antrenor: Ruben de la Barrera

Alin Dobrosavlevici se bucura alaturi de Carlo Roberto Casap dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre CSM Politehnica Iasi si FC Viitorul Constanta, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Emil Alexandrescu din Iasi, duminica 1 noiembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Publicat: 01 11. 2020, 19:34
Actualizat: 01 11. 2020, 20:05