Cosmin Contra a sărit în ajutorul lui Dinamo și a renunțat la o mare parte din bani pentru ca gruparea din „Ștefan cel Mare” să ia licența. Tehnicianul s-a înțeles cu suporterii din DDB și a primit 40.000 de euro pentru perioada în care a stat pe banca lui Dinamo.
Fostul mare internațional român a renunțat la peste 500.000 de euro. Cosmin Contra putea să pretindă până la 600.000 de euro, adică salariul pe doi ani de contract, ceea ce înseamnă că a renunțat la 560.000 de euro.
Cosmin Contra a antrenat în „Ștefan cel Mare” între august și decembrie 2020, dar a plecat la finalul anului trecut după cel mai slab parcurs din cariera sa de tehnician.
Fostul antrenor al lui Dinamo și-a redus treptat pretențiile, iar de la 50.000 de euro părțile s-au înțeles pentru o sumă și mai mică. Din informațiile ProSport, suma a fost până la urmă de 40.000 de euro pentru cele aproximativ trei luni în care Contra a fost antrenorul „câinilor”.
Probabil, Cosmin Contra a decis să o ajute pe Dinamo și după ce s-a întors în ograda celor de la UEFA, până să-și găsească o nouă echipă.
Fostul selecționer al României este foarte bine văzut în birourile de la Nyon și a fost trimis pe Nou Camp și pe Stadio Olimpico, pentru a realiza raportul tactic și tehnic în super-meciurile dintre Barcelona și PSG (1-4), și Lazio – Bayern 1-4.
Cosmin Contra a renunțat la o mare parte din bani în condițiile în care n-a fost menajat de suporteri. Invitat la ProSport Live, Andrei Gerea l-a criticat dur pe Cosmin Contra, ba chiar a pus dezastrul de la Dinamo pe seama fostului antrenor care a garantat pentru investitorii spanioli sosiți în România, în vara trecută.
„Domnul Contra, măi frate, tu ești unul dintre aceia care a provocat acest dezastru și tu acuma vrei bani zicând că ai muncit. Păi nu, tu ai provocat acest dezastru și vrei bani pentru dezastrul pe care l-ai provocat. Asta mi se pare o mizerie și, în cazul lui, în mod normal, ar trebui să renunțe la acești bani, pentru că nu-i merită”, a declarat Andrei Gerea, membru DDB, la ProSport Live.
Atras de proiectul grandios prezentat de Pablo Cortacero, Cosmin Contra a revenit la Dinamo în perioada 26 august – 3 decembrie 2020.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER