„Am fost chemați la DGA și întrebați de meciurile din Antalya! Au vrut să știe cât am câștigat în ultimii ani”** Cum se apără unul dintre jucătorii acuzați de „blat” de un coleg

ProSport a reluat, începând de astăzi, seria de articole menite să dezvăluie legătura dintre anumite cluburi din fotbalul românesc și mafia pariurilor, iar articolul în care un fost fotbalist al Voinței Sibiu dezvăluie evenimentele petrecute în cantonamentul echipei din pauza de iarnă a sezonului 2011-2012 a stârnit mai multe reacții.

Unul dintre fotbaliștii acuzați că ar fi știut tot ce se întâmplă, Nicolae Grigore, a intervenit în emisiunea „Ora de ProSport” și a negat orice implicare în acest caz. Totuți, Grigore a recunoscut că mai mulți fotbaliști ai Voinței Sibiu au fost chemați la Direcția Generală Anticorupție pentru a răspunde la mai multe întrebări în legătură cu respectivul cantonament în Antalya.

Am jucat șase ani și jumătate în Rusia, dar nu am fost contactat niciodată ca să fac un blat. Cât am fost jucător nu m-a sunat nimeni pentru nimic, nu am fost întrebat nimic și acum, după ce m-am lăsat, apare cineva și spune că am aranjat meciuri… Nu știu nimic despre asta.

Am fost convocat de DGA pentru a declara ce bani am câștigat la Voința Sibiu în ultimii ani. M-au întrebat de meciurile din Antalya. M-au întrebat cum am fost plătit în Liga 3 și Liga 2. M-au întrebat dacă am participat la vreun meci aranjat. Nu știu de ce.

Au fost convocați mai mulți colegi de-ai mei care erau mai vechi la echipă. Acum două luni am fost chemat la audieri. Mi se pare de-a dreptul nefondat.

Am fost plătit întoteauna plătit la timp, mai puțin în ultimele patru luni. Când am mers în cantonament în Antalya, eram cu banii la zi. Problemele au apărut de când ne-am întors. Nu știu de ce nu au mai fost bani…„, a declarat Nicolae Grigore, fost jucător Voința Sibiu, la Ora de „ProSport”.

 

CITEȘTE ȘI:

Un jucător legitimat anul trecut la o echipă din Liga I recunoaște că a „trântit” meciuri! Mărturia incredibilă care îi poate distruge clubul: filmul unor „blaturi” odioase

Publicat: 10 09. 2012, 15:33
Actualizat: 10 09. 2012, 15:51