„Am o vârstă! Dacă nu se mai lipește nimic…” Magicianul Sânmărtean și-a anunțat retragerea, Răzvan Burleanu l-a premiat înainte de România – Chile
UPDATE: Amicalul dintre România și Chile a început cu un moment pe care nu ni l-am fi dorit să-l vedem așa de repede. Lucian Sânmărtean a fost premiat pentru cariera sa fotbalistică de președintele FRF, Răzvan Burleanu, după ce „Magicianul” și-a anunțat retragerea din activitate.
Ajuns la 37 de ani, Lucian Sânmărtean se gândește tot mai serios la retragere și spune că momentul ar putea veni chiar în această vară, dacă nu va reuși să prindă un contract în Zona Arabă.
Fostul mijlocaș al Stelei spune că va mai aștepta până la finalul perioadei de transferuri, după care va lua o decizie și vorbește chiar despre un posibil „meci de retragere”.
„Vom vedea din lunile urmatoare ce se va mai intampla si ce va fi pentru mine. Daca nu, e momentul poate sa am un meci de retragere. Chiar daca e tristete, totusi am o varsta si daca nu se mai lipeste nimic in Arabia, cred ca e cazul sa inchei cu fotbalul.
Personal sunt multumit cu ce am realizat si la echipa nationala si de club. Se putea si mai rau. Am reusit sa revin cu cariera asa pe ultima parte si personal sunt multumit de ce am realizat„, a declarat Sânmărtean, citat de Dolce Sport.
Sânmărtean a jucat în ultimul sezon la Al-Taawon, în Arabia Saudită, unde s-a aflat sub comanda lui Costel Gâlcă. Înțelegerea cu gruparea saudită expiră însă în această vară și șansele să continue acolo sunt infime, în condițiile în care Gâlcă a fost demis.
De-a lungul carierei, Sânmărtean a jucat pentru Gloria Bistrița, Panathinaikos (Grecia), FC Utrecht (Olanda), Vaslui, Steaua, Al-Ittihad, Pandurii și Al-Taawon.
La echipa națională, Sânmărtean a strâns 21 de selecții.