Cristi Balaj are, la 52 de ani, ceva tot mai acut în felul său de a fi. Nu la suprafață. Aici e o complezență de Maramureș, amestecată cu diplomație lucrată de arbitru “old school” și apoi consilier de ministru. Semeție și cumințenie laolaltă. Și orgoliu setos, și smerenie caldă. Mai e și gândul că la 3 dimineața dacă-l trezești, tot ferchezuit și impunător te abordează. Dar eu pentru acel strigăt acut, dinăuntru, l-am provocat la o confesiune cum poate n-a mai fost pentru el. Poate pentru acel strigăt a și acceptat.
Povestea lui mi se pare, până la urmă, una despre curaj. Curajul de-ați încercui destinul cu provocări, de la jucător la arbitru, în efervescența tinereții. Curajul de-a rezista la nivel înalt ca arbitru într-un fotbal noroios care, admite, l-a dezavantajat, a încercat să-l blocheze și i-a produs suferință. Dar în care se, culmea, se bucură că a arbitrat, comparativ cu prezentul!
Și mai e o poveste despre curaj pentru că azi, Cristi Balaj, președintele celui mai de succes club din fotbalul românesc al ultimilor ani, vorbește deschis despre lucruri pe care cei mai mulți le omit fericiți sau le alungă nervoși.
Despre echipele cu care a ținut în copilărie, despre FCSB care e Steaua, despre șansele unui arbitru homosexual în fotbalul nostru de azi. Despre propriile erori.
Cum ultimul său meci ca arbitru a fost primul meci pentru fetele lui pe un stadion. Cum își umpleau delegații de joc buzunarele cu alune de protocol. De ce n-ai ce să cauți în fotbal dacă nu înțelegi ce simte un suporter. Și vina arbitrilor pentru atitudinea tribunelor.
Există vreo convingere despre fotbal pe care o aveați ca arbitru și care v-a fost demontată acum, din postura de președinte de club?
Da, uite, eram convins că uneori e teatru ieftin din partea conducătorilor când protestau. Însă am descoperit că trăirile lor sunt mult, mult, diferite față de ce îmi imaginam eu. E o neputință în timpul jocului și o dezamăgire cruntă când pierzi pe greșeli de arbitraj. Dacă aș avea mintea de acum, a președintelui de club, și să fiu arbitru, aș fi mai bun. Aș comunica mai mult, n-aș mai fi așa căpos. Ca arbitru, îmi ceream scuze din suflet dacă greșeam, dar era totuși o comunicare limitată. Mă gândeam tot timpul că un conducător se apropie de tine doar pentru că vrea să obțină ceva.
“Mă bucur că am fost arbitru în acea perioadă și nu acum”. De ce? Fotbalul, per total? Jucătorii? Întreb tocmai pentru că ați avut o carieră în arbitraj care s-a considerat a fi blocată tocmai de oamenii acelor vremuri…
Știu că s-au făcut eforturi pentru a fi blocată, nu știu dacă a fost blocată, dar sigur eforturi s-au făcut! Hârtii pe la UEFA, mai multe… Dar, da, mă bucur că am arbitrat atunci! Pentru calitatea jucătorilor și antrenorilor pe care am avut ocazia să îi arbitrez. Fotbaliști de calitate! În plus, presiunea conducătorilor de club de-atunci, cu sprijinul mass-media din acea perioadă, m-a făcut mai bun, mai precaut. Arbitram și cu gândul să nu fiu jignit a doua zi prin ziare sau la televizor. Iar în raport cu jucătorii și antrenorii, arbitram concentrat ca să nu îmi bat joc, printr-o decizie eronată, de munca de-un an a unui fotbalist sau tehnician. Fără VAR, concentrarea era mult mai mare.
Am avut reproșuri când arbitram, dar mai puține decât alți colegi arbitri. Mai ales în ultimii ani de carieră m-am simțit respectat de toți oamenii de fotbal. Am fost și un răsfățat al presei, trebuie să recunosc. Jucătorii și jurnaliștii s-au comportat așa pentru că m-au cunoscut, au văzut că sunt deschis și integru” – Cristi Balaj
Familia dumneavoastră deținea imediat după 1990 un motel în Baia Mare, nu aveați o situație financiară precară, de ce ați plecat în Austria după Revoluție?
Mereu am avut o situație financiară bună în familie, așa e. Dar terminasem cu cariera de jucător, după o intervenție chirurgicală. Și era vremea acelor pașapoarte de serviciu, nu aveai nevoie de viză, mergeam în Austria și aduceam tot felul de lucruri pe care le vindeam cu 200-300% mai scumpe. Am făcut bani frumoși și îmi și plăcea!
Dar ați și rămas acolo, în Austria, nu?
Exact. La un drum de felul acesta, mi s-a stricat microbuzul. Un prieten lucra cu ziua la amenajat grădini. Așa că am zis să mă bag și eu câteva zile, pentru niște bani frumoși. Nu mi-a fost rușine de muncă vreodată. A fost un meci pe care l-am arbitrat la Arad și a început furtuna înainte de start. Am luat prosopul cu care trebuia să mă șterg eu după meci și i-am îndrumat pe toți să mă urmeze să dăm apa de pe teren.
Apropo de motelul familiei din Baia Mare, acolo se cazau arbitrii care oficiau la meciurile echipei locale. După un joc, v-a spus mama că vă rupe mâinile dacă faceți ce-a făcut arbitrul. Vă mai urmărește acel episod?
Mă va urmări și ghida toată viața! Credibilitatea o câștigi în timp și o pierzi într-o secundă. Știam exact la ce se referă mama. Și de-aceea am avut modele în arbitraj, departe de acel personaj.
Cât de greu e să vă stăpâniți după meciuri, să nu reacționați public la adresa arbitrajelor, după ce ați trăit, ca arbitru, sub presiunea conducătorilor de cluburi?
Întâi de toate, încerc să nu reacționez la cald. Chiar dacă sunt sunat de jurnaliști imediat după finalul unui meci cu erori de arbitraj, îmi cer scuze, dar încerc să nu răspund. Mă abțin. Stau deoparte puțin, analizez. Chiar întreb, dacă se poate, arbitrul. Abia apoi îmi spun punctul de vedere. Să protestezi e ușor, important e să ai ceva de zis. Uite, mi s-a întâmplat ca arbitrii din camera VAR să-mi prezinte pentru o fază de lovire a balonului cu mâna un unghi care nu a fost dat la tv! Așa am descoperit că sunt multe unghiuri pe care publicul nu le vede, care stau în spatele deciziilor! Și producătorul tv mi-a confirmat asta! Nu înțeleg de ce nu se prezintă public toate imaginile.
Sunt și situații în care nu vă puteți abține, totuși, față de prestația unui arbitru?
Nu cred că sunt. Dar sigur sunt arbitraje care îmi produc o rană imensă. Uite, am reacționat după arbitrajul lui Cătălin Popa din meciul cu Rapid. Încă mi-e greu, și acum, să cataloghez acel arbitraj. A fost o lipsă de respect față de… față de fotbal!
Comparativ cu alți conducători de club, știți mai bine ce să declarați ca un arbitru să fie atins de cuvintele dumneavoastră, pentru că ați fost arbitru?
Da, cred că da (râde).
Care e cea mai tare poveste din arbitrajul românesc, legată de mesele cu conducătorii de club dinaintea partidelor, de pe vremuri?
Pfaaai… așa multe sunt! Dar asta m-a impresionat cel mai mult, prin absurdul situației. Era un delegat de joc devenit celebru prin faptul că mereu ajungea cu o zi înainte la stadion ca să lase cheia mașinii astfel încât “să-i fie făcut plinul”. Când deplasarea era într-o zonă geografică prielnică, venea și cu ustensilele de pescuit. Dar, peste toate, mereu când aveam masa oficială, cum era atunci… dispăreau de pe masă alunele!
Alunele?!
Da, da! Nu conta că erau cu sare, cu coajă, fără coajă, unde erau alunele, dintr-o dată… nu mai erau! Și când te uitai… omul avea buzunarele pline de alune! Le lua să le ducă acasă, le îndesa cu pumnul prin buzunare… Vai, și să te ferească Dumnezeu să fii la mâna acelui delegat după vreun joc!
Am făcut parte din generația care a schimbat foarte multe în arbitraj. De la creșterea baremului și primirea lui în bancă, nu în plic, până la anularea celebrelor mese festive cu conducătorii de cluburi în seara dinaintea meciurilor” – Cristi Balaj
Ce vă spuneați în minte când oficiați la un meci pe care îl considerați normal dar, pe parcurs, în timpul jocului, vă dădeați seama că e blat?
Mă străduiam doar să nu greșesc, sincer îți spun. Atât doar! Pentru că, de rușine se făceau singuri, era evident.
Ce e de preferat: un fotbal românesc sărac, având patronii de azi, sau fotbalul din trecut, cu patroni care mai investeau mai mult, dar de profilul lui Iancu, Penescu și ceilalți?
Să ai un fotbal sărac și sănătos pentru dezvoltarea căruia să faci toate eforturile posibile.
Ca arbitru, înainte de meciuri, vă rugați: “Ajută-mă, Doamne, să nu greșesc”. Acum vă rugați: “Ajută-l, Doamne, să nu greșească” sau “Ajută-l, Doamne să… ne ajute”?
Mă rog să nu greșească arbitrul și mă rog din tot sufletul să câștigăm noi. Să știi, chiar e neplăcut să vorbești după joc dacă a greșit arbitru, fie că a făcut-o în favoarea sau defavoarea ta! Ce nu pot să accept e când un arbitru, într-o situație neclară, ia o decizie împotriva CFR Cluj doar pentru că adversarul are mai mulți suporteri, o presă mai bună sau conducători mai vocali.
Ce îl poate enerva cel mai mult pe Cristi Balaj la un arbitru?
Atunci când nu are curajul de-a lua decizii nepopulare, chiar dacă are imagini, reluări. Și mai ales când are impresia că ceilalți nu observă acest lucru! Om fi urâți, dar nu suntem și proști.
Nici arbitrii adiționali, pe vremuri, nici arbitrajul VAR nu-ți stabilesc valoarea ca arbitru la centru. Recent, în campionat, am văzut acordate multe cartonașe galbene pentru proteste, comportament nesportiv, unei singure echipe. Dacă faci asta ca arbitru sunt trei variante: nu ai personalitate, ai luat constant decizii greșite care au enervat jucătorii sau o combinație între acestea două” – Cristi Balaj
Ce partidă arbitrată v-a urmărit cel mai mult în minte?
FC Copenhaga – Barcelona 1-1, grupele Ligii Campionilor, noiembrie 2010. Ar fi trebuit să îi acord cartonaș roșu portarului Valdes pentru o intrare la Dame N’Doye și nu am făcut-o. Acum, că s-a prescris, ca să spun așa, pot să recunosc: am greșit pentru că am primit informații eronate de la cei care trebuiau să-mi relateze ce s-a întâmplat.
Colegii din brigadă.
Chiar nu mai vreau să-mi amintesc…
Ce echipă a fost mai greu de arbitrat? Barcelona lui Pique, Puyol, Messi, Xavi, Iniesta cu Guardiola pe bancă sau Milanul lui Zlatan, Ronaldinho, Seedorf, Nesta, Pirlo?
Mult mai greu cu Barcelona. O viteză aparte de joc. Și… greșeala de care ți-am spus.
Este arbitrajul zona din fotbal cu cele mai multe uneltiri și prietenii false?
În mod cert există prietenii false. Și invidie, din păcate.
După o etapă în care e distrus public de conducătorii de club, un arbitru se întoarce acasă și își găsește mama plângând. Ce-i spune?
(după o tăcere de câteva secunde, în care oftează) Să nu se mai uite la televizor… Nu ajută la nimic… (tăcere lungă) De-aceea și eu mă străduiesc să protestez doar cu argumente și cu un limbaj civilizat.
Ați trăit acest episod.
Am trăit foarte multe episoade.
Într-un interviu pe care l-am realizat acum ceva vreme, Sebastian Colțescu afirma: “Mai greu decât să fii arbitru de top e doar să ai o căsnicie perfectă”. E adevărat?
Depinde de… nevastă! (râde).
Ați simțit că v-a fost mai greu să avansați în cariera de arbitru pentru că proveneați din Maramureș și nu din București sau dintr-o zonă care a fi furnizat personaje influente în fotbalul nostru la acel moment?
Am fost mult, mult dezavantajat comparativ cu colegii din București. În multe rânduri. Dar asta m-a făcut mai puternic. Pentru câ, atunci când am avut șanse egale, i-am lăsat puțin în urmă (râde).
Cel mai prost sfat pe care l-ați primit în fotbal?
Un cunoscut care se ocupa de fotbal, ulterior a avut și o funcție în Poliție. Îmi spunea pe vremuri că trebuie să mă împrietenesc neapărat cu conducătorii de cluburi, să nu refuz cumva dacă îmi oferă ceva! Eram arbitru la început de drum. L-am ascultat, dar îți dai seama că n-am făcut așa ceva vreodată. Când am ajuns, peste ani, în Liga 1, omul se mândrea cu minea. Și mă mai sună, am rămas prieteni. A înțeles și el că în arbitraj, dar și în viață, în general, se pot schimba lucrurile și prin corectitudine, uneori.
Cu ce echipă ați ținut când erați copil? Să nu-mi spuneți CFR Cluj, vă rog…
Am ținut cu următoarele echipe, foarte sincer îți spun! Cu echipa națională, dintotdeauna. Cu FC Baia Mare. Și, copil fiind, cu Steaua de-atunci și cu Craiova de-atunci, Craiova Maxima. N-aveai cum să nu iubești aceste echipe, pentru calitatea jocului lor, pentru jucătorii formidabili pe care îi aveau.
Pentru dumneavoastră, pe baza a ceea ce simțiți, a instanței interioare, nu a instanțelor, FCSB e Steaua?
Cred că da. Eu consider că am arbitrat o singură echipă, Steaua.
V-ați fi dorit să aveți presa și jurnaliștii de azi pe vremea când arbitrați?
Există plusuri și minusuri, între presa celor două perioade. Încă mai sunt ziariști sau publicații, din păcate, care protejează azi anumite echipe. Nu realizează că e atât de evident acest lucru…
Știu că v-ați cerut scuze mai multor jucători, chiar pe teren, după deciziile ca arbitru. V-au cerut scuze și jucătorii, după ieșiri necontrolate?
Aaa, foarte mulți și chiar m-au impresionat! Mulți! Să știi că dacă un jucător simte că n-ai vrut să greșești, că nu ai fost rău intenționat, relația cu el e atât de umană încât e păcat să n-o consolidezi.
Ce vă lipsește cel mai mult din perioada când arbitrați?
Să fac bagajul pentru meciuri. Când CFR Cluj are meci acasă, îmi lipsește asta.
Nu ești om de fotbal dacă nu conștientizezi ce simte un suporter. N-ai ce să cauți în fotbal! Suporterul trebuie acceptat, îndrumat, modelat. Când are o atitudine necuviincioasă sau degradantă, în cele mai multe cazuri am fost și noi, arbitrii, de vină. Sau sunt și arbitrii, de azi” – Cristi Balaj
Ce face bine și ce nu face cum v-ați imagina Kyros Vassaras în postura de președinte CCA?
Ce nu face bine i-aș spune doar lui (râde), dar face și multe lucruri bune. E greu să analizezi din exterior, dar cred eu că se poate face și mai mult pentru creșterea și dezvoltarea arbitrilor. Mă refer în special la eșaloanele inferioare, unde arbitrii sunt urmăriți de observatori care n-au fost arbitri la nivel înalt. Există bunăvoință, dar calitatea contează enorm.
Ca jucător, ați activat în fotbalul maghiar. V-ați născut și ați crescut în Maramureș, într-o zonă cu multiculturalitate. Cum vedeți ascensiunea celor de la Sepsi, într-o receptare încă fierbinte a tribunelor de la noi?
Tot ce au construit cei de la Sepsi au construit în România! Iar acum, când aproape au ajuns în grupele Conference League, toate punctele obținute de ei în cupele europene vin pentru România și fotbalul românesc. Cu asta am spus totul.
Credeți că fotbalul românesc ar fi pregătit să accepte un arbitru homosexual?
Văzând ce personaje activează în fotbalul românesc și sunt mediatizate constant, cred că nu.
Care e greșeala pe care o fac cel mai des tinerii jucători români în parcursul lor?
Nu tratează cu seriozitate perioada junioratului. Nu înțeleg că, muncind corect la antrenamente și având antrenamentele cu 15-30 de minute mai lungi decât ceilalți, au șanse să ajungă la un nivel înalt. Plus, din păcate, există la unii această dorință de a câștiga bani înainte de a fi fotbaliști. Valoarea contractului e de mai mare interes decât clubul pe care îl reprezintă. Ori salariul e prioritar faptului că joacă sau nu meci de meci.
Cel mai talentat jucător pe care l-ați arbitrat dar care n-a ajuns la nivelul la care vă așteptați?
E destul de dificil de spus, dar am trăit mereu cu convingerea că Adrian Mutu ar fi putut chiar mult mai mult decât nivelul extraordinar la care a ajuns. Putea mult mai mult și mult mai mulți ani! Dintre coechipierii pe care i-am avut, Sorin Frunză! Ce făcea el balonului cu piciorul, eu de-abia puteam face cu mâna…
Aveți „ochi” la jucători? Ce jucător foarte tânăr ați descoperit și ați simțit că va ajunge mare?
Mihăiță Neșu, de când era un copil! Și chiar a ajuns jucător de top!
CFR Cluj pare într-o tranziție a identității, de la CFR-ul marca Petrescu, spre ceva ce poate dumneavoastră și patronii ați setat ca obiectiv. Cum ar trebui să arate CFR pe termen mediu, să spunem?
Vrem să continuăm linia începută acum, cu fotbal spectaculos, să marcăm mereu mai mult decât adversarul. Așa vom avea și spectatori mai mulți în tribune. Mi-aș dori să nu mai fim conduși pe tabelă, asta înseamnă o defensivă mai solidă. Avem un lot întinerit, am transferat mulți jucători foarte tineri, români și străini mai ales din zona Africii. Perspectivele sunt foarte bune. Nu aș vrea să cad în capcana din care să se interpreteze că aș avea nemulțumiri față de Dan Petrescu. Îl apreciez foarte mult, e un adevărat profesionist, antrenorul anului desemnat pe merit. Dar, după ce am stabilit de comun acord că va pleca, a trebuit să alegem.
Chiar, cum se iau deciziile la CFR Cluj?
Șansa clubului CFR Cluj este că avem un management bazat pe democrație. Ne expunem ideile, argumentăm, putem contesta alte opinii. Varianta finală ajunge la patron, iar în 90% din cazuri a fost acceptată. Avem un patron înțelept, cu biciul la el uneori, deși noi am mai vrea să i-l confiscăm, nu se poate (râde). E incredibil cum există în România oameni care aduc de-acasă bani pentru club, chiar trebuie apreciați.
Suntem departe de fotbalul mare acum, suferim. E greu să concurezi când primele clasate din unele campionate merg direct în grupele Ligii Campionilor și primesc zeci de milioane de euro. În plus, la 8-9-10 ani, copiii noștri joacă de la egal la egal cu cei de-afară. La 18 ani, ai noștri sunt de nota șase, ceilalți sunt de nota nouă-zece. Undeva, pe parcurs, greșim. La nutriție, tehnologie, condiții de antrenament, pregătire fizică. Și pregătirea antrenorilor!” – Cristi Balaj
Spuneați că un CFR Cluj ofensiv va aduce mai mulți suporteri. Performanțele de excepție în Europa, din anii trecuți, au crescut clar baza de suporteri, dar parcă e un punct de care nu se poate trece. Ce face sau ce poate face, concret, CFR Cluj ca să aibă mai mulți fani?
Am observat că numărul fanilor e în creștere, comparativ cu aceiași perioadă de timp din anii precedenți. Și le mulțumim fanilor pentru asta! Cred că se datorează și ultimelor modificări la nivel de echipă. Dar am crescut vizibil și calitatea experienței suporterului la stadion, de la evenimente speciale, mascotă și alte detalii importante. Știm că în Cluj, în împrejurimi dar și la nivel național, avem mulți suporteri tineri care au crescut iubind fotbalul cu CFR Cluj campioană în ultimii ani. Asta se reflectă în numărul mare de tricouri pe care le videnm la nivel național, potrivit datelor centralizate de furnizorul de echipament.
Ce fel de suporteri are CFR Cluj?
Suporterul CFR-ist e mereu alături când e nevoie de el. Asta contează enorm și s-a probat în timp. Profilul ne spune că e un suporter educat, fără a jigni prin asta ceilalți suporteri. E un fan cu tabieturi, care vine la stadion și dacă aude prea multe înjurături, îl poți pierde! Un suporter conștiincios cu viața lui, care poate prefera să vadă meciul la tv dacă știe că a doua zi are de mers la muncă.
Care e cea mai bună decizie pe care ați luat-o președintele Cristi Balaj la CFR până azi?
Au fost momente grele, perioade cu multe decizii dificile, în special în perioada monitorizării, când erau întârzieri salariale, pe care le-am rezolvat. În spatele succesului din acele provocări e însă realizarea că am știut să ne adunăm, eu și echipa mea frumoasă de profesioniști curați, bine intenționați. Și am avut mereu jucătorii ca prioritate. Ne-a ajutat și imboldul patronului, când pleci de la el din birou într-o situația de criză, ai senzația că poți să muți munții! Chiar cred că dacă Netflix face un documentar despre cum se conduce CFR Cluj, pentru că noi avem transparență majoră, și noi, și ei, am câștiga milioane!
Dar decizia pe care o regretați cel mai mult?
Sunt și decizii pe care le regret. Dar, sincer, m-aș expune dacă le-aș aminti. Și chiar vreau să uit de ele!
Ce fotbalist al CFR-ului de azi simțiți că ar avea potențialul să devină un bun președinte de club?
Sunt mulți, iar văzându-mi colegii, foști jucători buni, precum Bilașco sau Mara, e normal să te gândești că mulți jucători ar putea face asta. Cred că dacă Deac, Hoban sau Camora se îndreaptă spre această zonă de management, fiind și modele pentru cei tineri, ar face performanță.
Dar din arbitrii de azi, care vi se par cei mai potriviți pentru a conduce un club?
Și aici sunt mulți! Din păcate pentru jucători, eu fiind și fost jucător, și fost arbitru, cred că lupta e câștigată clar de arbitri la acest capitol!
De ce avem atât de mulți foști arbitri președinți de AJF și atât de puțini arbitri președinți de cluburi?
E greu să fii președinte de club, acesta e adevărul.
Ați lucra la fel de confortabil în postura de președinte al unui club susținut din bani publici?
Am fost președinte la AJF Maramureș timp de 9 ani, votat în trei rânduri. Și am fost sprijinit constant de Consiliul Județean Maramureș, ulterior verificat de Curtea de Conturi. Înțeleg acest proces, ceva mai greoi, dar dacă există transparență și n-ai nimic de ascuns, atunci este extrem de ușor. E mult mai ușor să fii finanțat din bani publici decât să faci eforturi pentru aduce venituri din mediul privat. E un confort pe care mulți și-l doresc, deși trebuie să justifici banii, ceea ce e normal. Sunt convins că m-aș descurca, dar îmi doresc ca banul public să nu mai intervină la sportivii adulți, indiferent de competiție. Iar toate aceste sume să fie investite doar în zona copiilor și juniorilor pentru o bază sănătoasă în toate sporturile. Văd persoane în sport care folosesc banul public, obțin rezultate, și le felicit pentru ele!, dar ulterior vin și vorbesc despre cum ar trebui să facă lucrurile cei din cluburile private…
Aveți modele de președinți de club din fotbalul românesc?
Ca jucător de fotbal, am avut fotbaliști care m-au impresionat, nu neapărat modele. Ca arbitru, am avut modele. Dar ca președinte de club, nu am modele din fotbalul nostru. În fotbalul românesc de azi e greu să-ți alegi un model, deși sunt mulți conducători de calitate pe care îi respect. Totuși, fiecare club are specificul lui, sunt obiective diferite, bugete diferite…
Ați fost președinte AJF, consilier de ministru, președinte ANAD, azi sunteți președinte de club. Ce ar putea urma în plan profesional? Ați putea fi președinte la alt club din România?
M-am legat mult, sentimental, de ce există la CFR Cluj. Probabil mi-ar fi greu să mă adaptez la alt club cu obiective similar. Îmi place mult ce fac aici, mă văd și peste un an, și peste trei ani, la CFR Cluj. Este mai mult decât un club, este o familie. În același timp, am idei de business pe care vreau să le dezvolt, dar care nu presupun resurse de timp uriașe și care nu m-ar obliga să substitui ce fac acum.
Primul meci la care fetele mele au fost pe stadion a fost ultimul meu meci ca arbitru” – Cristi Balaj
Formatul rubricii “Dialoguri fără vloguri” presupune, în final, o confesiune în premieră. Vă invit să împărtășiți publicului un episod neștiut până azi din povestea dumneavoastră în fotbal!
Am rămas marcat de o scenă petrecută la ultimul meu meci ca arbitru. Firește, eu eram cel care trebuia să fie emoționat, trist și bucuros în același timp. Dar m-am uitat la un moment dat în stânga și colegul meu, arbitrul Ovidiu Artene, plângea. Îi curgeau lacrimile pe obraji și am rămas impresionat. Plângea el, cel care arbitrează și azi (râde).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER