„Am vorbit cu el, aștept răspuns!” Becali a „ochit” încă un titular din naționala U21 și vrea să-l transfere la FCSB

Gigi Becali (60 de ani) vrea să-l transfere la FCSB pe Alexandru Pașcanu (20 de ani), unul din cei mai buni fotbaliști ai naționalei U21 a României, și l-a contactat deja pe apărătorul englezilor de la Leicester City. Contractul fundașului român cu „Vulpile” expiră în curând, iar omul cu banii de la FCSB vrea să profite și să-l transfere liber de contract.

Latifundiarul din Pipera a dezvăluit o discuție pe care a avut-o deja cu Pașcanu. Românul joacă pentru echipa sub 23 de ani a lui Leicester City și nu a apucat să debuteze la echipa mare a lui Leicester sau să joace vreun meci la seniori. Alexandru Pașcanu a fost juniorul anului 2016 în academia englezilor de la Leicester City.

„Am vorbit cu Pașcanu. El ar veni liber de contract, încă nu ne-a dat un răspuns. Așteptăm un răspuns de la el. Alți fundași nu mai iau că avem. Îl avem pe Momcilovic, îl avem pe Filip, care pot juca acolo”, a spus Becali pentru Digi Sport.

Transferuri FCSB | Pașcanu, în urmă cu 7 zile: „Am ofertă din Liga 1, dar nu de la FCSB”

Alex Pașcanu a vorbit recent despre situația sa, dar a spus că nu a fost contactat de nimeni de la FCSB. Totuși, fundașul are ofertă de la un club România, cel mai probabil U Craiova, despre care s-a scris că l-ar vrea pe unul dintre „stâlpii” naționalei de tineret, calificată la Euro 2019 din Italia și San Marino. „Am văzut că s-a vorbit despre FCSB, dar sincer nu e nimic adevărat, eu nu am vorbit niciodată cu nimeni de acolo!”, spunea Pașcanu în urmă cu o săptămână.

Transferuri FCSB | Olaru, Oaidă și Belu au semnat cu echipa lui Gigi Becali

Darius Olaru este primul fotbalist transferat oficial de FCSB în această vară, de la Gaz Metan Mediaș. Răzvan Oaidă (21 de ani) și Claudiu Belu (25 de ani) erau acontați deja de Gigi Becali de mai multă vreme. La capitolul plecări, FCSB s-a înțeles cu Raul Rusescu (30 de ani), care a și semnat rezilierea contractului scadent în 2021, conform unui anunț făcut de Mihai Stoica, directorul sportiv al roș-albaștrilor.

Publicat: 22 05. 2019, 09:38
Actualizat: 22 05. 2019, 11:29